Instituţiile publice vâlcene responsabile de starea mediului au început luni să controleze dacă şi cum s-a făcut curăţenie în localităţile, pădurile şi pe cursurile de apă din judeţ, a anunţat Prefectura.
Potrivit sursei citate, verificările sunt făcute de echipe mixte formate din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Gărzii de Mediu, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Gărzii Forestiere şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care vor acorda o atenţie sporită locurilor în care sunt depozitate deşeurile.
‘Comisia va verifica starea generală de curăţenie a localităţilor în perimetrul instituţiilor publice, pieţelor, târgurilor, a locurilor de agrement, dar şi modul în care au fost realizate măsurile şi lucrările stabilite la verificările efectuate în anul 2021. Controlul vizează: existenţa depozitelor necontrolate de deşeuri de pe raza localităţilor; verificarea tuturor staţiilor de sortare ce funcţionează pe raza judeţului, precum şi a existenţei aglomerărilor cantitative de deşeuri necontrolate, atât în mediul rural, cât şi urban; instalarea indicatoarelor privind interzicerea depozitării deşeurilor în locuri nepermise; menţinerea de către cetăţeni, instituţii publice şi agenţi economici a curăţeniei pe trotuare, pe partea carosabilă a străzii sau a drumului, pe sectorul din dreptul gospodăriei/imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea; curăţirea şi salubrizarea albiilor cursurilor de apă, a lacurilor şi bălţilor, a malurilor acestora, precum şi a locurilor virane. De asemenea, comisia va analiza şi funcţionarea serviciului public de salubritate organizat la nivelul localităţii, dar va verifica şi numărul de contracte încheiate între operatorul licenţiat şi persoanele fizice şi juridice’, au transmis reprezentanţii Prefecturii.
Controalele se vor desfăşura până luna viitoare, procesul-verbal cu constatările comisiei mixte urmând să fie înaintat Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor până pe 10 iunie.