Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede, printre altele, extinderea de la 60 de zile la 180 de zile a termenului în care străinii pot solicita eliberarea vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă, de la data obţinerii avizului de angajare.
Conform unui comunicat al Executivului, ordonanţa de urgenţă modifică mai multe acte normative în domeniul străinilor.
Actul normativ aprobat prevede posibilitatea de depunere a solicitărilor de eliberare a avizelor de angajare/detaşare la oricare dintre formaţiunile teritoriale pentru imigrări ale Inspectoratului General pentru Imigrări.
De asemenea, ordonanţa mai prevede extinderea, de la 60 de zile prevăzute în prezent, la 180 de zile, a termenului în care străinul poate solicita eliberarea vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă, de la data obţinerii de către angajator a avizului de angajare, precum şi extinderea termenului de soluţionare, de către Centrul Naţional de Vize, a cererilor pentru eliberarea vizelor pentru angajare în muncă, de la 10 zile prevăzute în prezent, la 20 de zile, mai menţionează sursa citată.