Un ursuleţ care, în ultima vreme, venea frecvent la marginea municipiului Odorheiu Secuiesc şi a intrat şi în parcul Mini Transilvania a fost capturat şi relocat, vineri dimineaţa.
Reprezentantul parcului Mini Transilvania, Fazakas Szabolcs, a declarat, pentru AGERPRES, că ursuleţul vine în zonă de aproximativ patru săptămâni, iar într-o dimineaţă a vizitat şi parcul, fără a produce stricăciuni.
În zonă a fost adusă o cuşcă pentru capturarea animalului, iar în noaptea de joi spre sâmbătă acesta a intrat în interior şi a fost prins.
Vineri dimineaţă, ursuleţul a fost tranchilizat şi transportat într-un fond cinegetic îndepărtat de oraş.
‘Am prins ursul care frecventa parcul Mini Transilvania şi l-am relocat, l-am transportat în altă regiune (…), într-un fond cinegetic îndepărtat de Odorheiu Secuiesc. Am făcut totul legal, conform ordinului 81/2021, l-am crotaliat, cipat şi l-am transportat’, a declarat pentru AGERPRES, şeful Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi ‘Târnava Mare’, Mărmureanu-Biro Leonard.
Acesta a punctat faptul că ursul, un exemplar de mici dimensiuni, de aproximativ trei ani şi de 50 kilograme a fost alungat de mai multe ori din zonă, iar ‘acum i s-a dat o ultimă şansă’, în cazul în care va mai veni în zone locuite urmând să fie împuşcat.
Potrivit şefului AVPS ‘Târnava Mare’, alţi 11 urşi frecventează intravilanul oraşului Odorheiu Secuiesc.