AcasăStiri generaleNeamţ: Maşină furată în Marea Britanie, găsită de poliţişti la Cordun

Neamţ: Maşină furată în Marea Britanie, găsită de poliţişti la Cordun

O maşină declarată furată din Marea Britanie la începutul lunii mai a fost găsită de poliţişti în localitatea Cordun, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu.

‘Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Roman au depistat în trafic, pe strada Mihai Eminescu din localitatea Cordun, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 41 ani, din Săbăoani. În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind sustras din Marea Britanie, semnalare emisa la data de 03.05.2022. Cercetările au fost preluate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Neamţ, fiind derulate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Autoturismul în cauză a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor iar pe numele şoferului a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de tăinuire.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks