AcasăStiri generaleUn deţinut condamnat la 23 ani închisoare a evadat dintr-un spital, îmbrăcat...

Un deţinut condamnat la 23 ani închisoare a evadat dintr-un spital, îmbrăcat în pantaloni scurţi şi halat alb

Un deţinut condamnat la 23 ani închisoare pentru tâlhărie a evadat din Spitalul ‘Bagdasar Arseni’, unde era la internat pentru investigaţii medicale, fugarul fiind îmbrăcat în pantaloni scurţi şi halat alb.

Penitenciarul Rahova a anunţat că, miercuri dimineaţa, deţinutul Adrian Constantin Dincă, de 32 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 23 de ani şi 10 luni pentru tâlhărie calificată, clasat în regim maximă siguranţă, a părăsit Spitalul ‘Bagdasar Arseni’ din Bucureşti, unde se afla internat pentru investigaţii medicale.

La momentul evadării, deţinutul era îmbrăcat cu pantaloni scurţi de culoare bleumarin, tricou bleumarin, halat alb şi mască chirurgicală şi purta adidaşi de culoare neagră cu talpă albă.

În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea secţiilor 15 şi 26 Poliţie, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi Secţia Urmăriri din cadrul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti, cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, precizează sursa citată.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei verificări interne, care să stabilească circumstanţele procedurii evenimentului.

Părăsirea de sub escortă fără autorizare este asimilată evadării şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani.

Penitenciarul anunţă că, pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, oamenii pot apela la numărul unic de urgenţe 112 sau Penitenciarul Bucureşti – Rahova, la numărul de telefon: 021/420 0810, 0752.090.229.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks