Guvernul a modificat, miercuri, metodologia de evaluare în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, la finalul şedinţei Executivului, acesta a precizat că prin hotărârea adoptată se urmăreşte eliminarea birocraţiei şi accentului pus ‘pe elaborarea de documente de multe ori redundante’, în detrimentul calităţii actului educaţional.
‘Este vorba de o hotărâre de guvern prin care s-au aprobat standardele de evaluare pentru acordarea autorizării şi pentru acreditare. De asemenea, o altă hotărâre de guvern – metodologia prin care se pun în operă aceste standarde. În esenţă este vorba de eliminarea birocraţiei, este vorba de o evaluare a şcolilor care să se centreze pe actul educaţional. Este vorba de o eliminare a pasiunii de a se concentra pe elaborarea de documente de multe ori redundante, în detrimentul calităţii actului educaţional. Este un pas foarte important. Aceste standarde sunt reformulate în sensul în care evaluarea trebuie să fie colegială, trebuie să se concentreze pe actul didactic’, a precizat ministrul.
Potrivit acestuia, în cadrul evaluării, de aspectele sanitare sau cele privind siguranţa la incendiu se vor ocupa instituţiile de specialitate.
‘De partea sanitară sau de siguranţă la incendiu sau la seism se vor ocupa instituţiile de specialitate. În speţă, direcţiile de sănătate publică şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Structura Ministerului Educaţiei se va concentra pe calitatea educaţiei. Este doar un prim pas pentru eliminarea totală a redundanţelor birocratice în procesul de evaluare, avizare, autorizare şi acreditare a şcolilor româneşti’, a subliniat el.
Guvernul a aprobat miercuri modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar.
Conform unui comunicat transmis de Executiv, au fost modificaţi şi completaţi indicatorii aferenţi domeniilor: Capacitate instituţională, Eficacitate educaţională şi Managementul calităţii.
‘Rezultatele învăţării vor putea fi măsurate şi formate în mod real. Dezvoltarea competenţelor elevilor va fi scopul principal al formării elevilor. Valorizarea exemplelor de bune practici ale cadrelor didactice va fi o consecinţă firească a evaluării. Accentul se va pune pe formarea/ dezvoltarea elevilor, nu pe documente’, precizează sursa citată.
De asemenea, a fost aprobată hotărârea pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie.
‘Modificările aduse cadrului legal mută accentul pe interacţiunea cu beneficiarii în detrimentul birocraţiei excesive în procedura de evaluare, astfel că şcoala va putea înţelege ariile de îmbunătăţire şi va face demersuri să obţină sprijin, va acţiona în beneficiul elevilor, iar evaluarea calităţii va fi una reală şi onestă, conectată direct cu rezultatele învăţării’, precizează Guvernul.
Potrivit aceleiaşi surse, evaluarea va avea impact asupra îmbunătăţirii rezultatelor elevilor, iar şcoala ‘va înţelege’ că evaluarea ARACIP reprezintă o oportunitate de a-şi îmbunătăţi activitatea, nu de a fi pedepsită.
‘Obţinerea ‘certificatului de calitate’ va încuraja directorul să îmbunătăţească parametrii şcolii legaţi de resursa umană şi de baza materială. După obţinerea autorizării de funcţionare provizorie, existenţa resursei umane va fi dovedită şi după funcţionarea propriu-zisă, nu se va baza doar pe angajamente fără valoare juridică făcute în faza iniţială. Vizita evaluatorilor ARACIP va însemna evaluarea activităţii reale a şcolii, nu doar analiza de documente. Se va produce dezvoltarea unei ‘culturi autentice a calităţii’, benefică pentru rezultate reale în învăţare. Evaluarea va evidenţia efortul cadrelor didactice în formarea elevilor. Accentul va fi pus pe activităţile realizate cu elevii, nu pe ce documente produce şcoala’, se mai arată în comunicatul Guvernului.