Trei proiectile rămase neexplodate din al Doilea Război Mondial au fost descoperite în zona terminalului cargo al Aeroportului Oradea şi în comuna Borş, a informat joi, într-un comunicat, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor.
Potrivit sursei citate, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă’ Crişana’ al judeţului Bihor a fost solicitată miercuri să intervină în incinta Aeroportului Oradea, în zona terminalului cargo, unde specialiştii pirotehnişti au identificat două proiectile explozive de calibru 120 milimetri, acestea fiind descoperite de muncitorii care efectuau lucrări de decopertare a terenului.
În aceeaşi zi, în localitatea Borş, un cetăţean, care execută săpături pentru lucrări de canalizare, a descoperit o grenadă defensivă din cea de-a doua conflagraţie mondială.
După ridicarea muniţiilor şi asanarea zonelor în care acestea au fost găsite, pompierii militari au transportat grenada şi cele două proiectile, în condiţii de siguranţă, la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii prin explozie controlată.
ISU a reamintit cetăţenilor că pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii de muniţie neexplodată au obligaţia să asigure zona, fără a o atinge, deoarece aceasta prezintă încă pericol de explozie, să îndepărteze întregul personal şi să anunţe imediat serviciile de urgenţă profesioniste la numărul unic de urgenţă 112. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)