Acasă55Ciucă: Încadrarea managementului societăţilor din industria de apărare, prin concurs

Ciucă: Încadrarea managementului societăţilor din industria de apărare, prin concurs

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, la Alba Iulia, că i-a solicitat ministrului Economiei ca încadrarea managementului fiecărei întreprinderi din industria de apărare să se realizeze prin concurs.

‘Este în derulare în acest moment, am cerut ministrului Economiei ca în industria de apărare încadrarea managementului fiecărei întreprinderi să se realizeze prin concurs, fără să mai fie numiri politice. Este în desfăşurare’, a spus, într-o conferinţă de presă, şeful Guvernului.

După ce un jurnalist a susţinut că, în ultima vreme, la companiile de stat a crescut ‘foarte mult’ numărul de angajaţi şi că au ajuns în funcţii oameni care nu au legătură în domeniu, Nicolae Ciucă a răspuns că, ‘tocmai de aceea, trebuie să se producă încadrarea conform prevederilor Legii 109’ şi să se desfăşoare concursurile.

‘Concursurile nu se pot realiza peste noapte şi la companiile respective, din discuţiile pe care le-am avut cu miniştrii de linie, trebuie asigurate conducerea şi managementul până când se trece la această procedură’, a spus prim-ministrul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks