Regizori, actori, producători şi scenarişti români vor fi prezenţi la ediţia cu numărul 75 a Festivalului de la Cannes, care va avea loc în perioada 17-28 mai la Palatul Festivalurilor de pe Croisette, informează un comunicat al Institutului Cultural Român de la Paris transmis AGERPRES.
Filmul ‘Metronom’, regie Alexandru Belc, va fi prezentat în premieră la Cannes, figurând în selecţia oficială ‘Un Certain Regard’. Pelicula, care îi are în distribuţie pe Mara Bugarin, Şerban Lazarovici, Vlad Ivanov, Mara Vicol, Mihai Călin, Andreea Bibiri, este produs de Cătălin Mitulescu şi Ruxandra Slotea şi îl are pe Tudor Panduru ca director de imagine.
Radu Jude va prezenta în premieră mondială scurtmetrajul ‘Potemkiniştii’, în programul ‘Quinzaine des Realisateurs’, o secţiune paralelă a prestigiosului festival. Filmul, scris şi regizat de Jude, îi are în rolurile principale pe Alexandru Dabija şi Cristina Drăghici, iar producător este Ada Solomon.
Producătoarea Diana Păroiu face parte dintre cei mai dinamici şi în plină ascensiune 20 de producători europeni selectaţi de EFP (European Film Promotion) pentru a participa la programul ‘Producers on the Move’, program prestigios care se derulează de 22 de ani în cadrul Festivalului de la Cannes şi care îşi propune dezvoltarea coproducţiilor internaţionale, intensificarea schimburilor de experienţe, contribuind la crearea de noi reţele profesioniste de cel mai înalt nivel. De asemenea, Diana Păroiu este prezentă în festival cu lungmetrajul ‘Retour a seoul’, ea fiind producătorul executiv desemnat de Aurora Films (producătorul francez al proiectului) să realizeze filmările pentru epilogul filmului, în România. Filmul va avea premiera mondială în cadrul secţiunii ‘Un Certain Regard’.
Actriţa Cosmina Stratan, cea care în urmă cu zece ani, tot la Cannes, a fost revelaţia filmului lui Cristian Mungiu ‘După dealuri’, primind, alături de Cristina Flutur, Premiul pentru interpretare feminină, se regăseşte anul acesta în distribuţia lungmetrajului ‘Frere et soeur’, alături de Marion Cotillard şi Melvil Poupaud. Filmul, regizat de Arnaud Desplechin, va fi prezentat în Competiţia oficială a acestei ediţii a festivalului.
Regizorul Liviu Săndulescu participă, alături de scenarista şi actriţa Iulia Lumânare, la programul de dezvoltare de scenarii ScripTeast. Scenariul lungmetrajului ‘Roşu’, scris de Liviu Săndulescu împreună cu Iulia Lumânare, a fost selectat la cea de-a 16-a ediţie a ScripTeast din peste 60 de scenarii primite. Lungmetrajul ‘Roşu’ va fi regizat de Liviu Săndulescu, Iulia Lumânare va juca rolul principal şi va fi produs de Parada Film. ScripTeast, unul dintre cele mai eficiente workshopuri de formare pentru scenariştii experimentaţi din Europa Centrală şi de Est, ajută scenariştii selectaţi să fie mai bine conectaţi la piaţa europeană şi internaţională de film.