Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru extinderea Secţiei de radiologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila’.
‘O hotărâre de Guvern aprobată astăzi vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii – extinderea Pavilionului H5, Secţia de radiologie, din cazarma 734 Bucureşti. Este construirea unei noi clădiri pentru Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila’ Bucureşti, dotată cu echipamente de înaltă performanţă pentru radioterapie şi tratament pentru leziuni canceroase, cu un număr estimat de pacienţi care vor putea fi trataţi zilnic de 80 de persoane pentru fiecare aparat’, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
El a precizat că valoarea investiţiei este de aproximativ 60 de milioane de lei cu TVA, fonduri de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi din venituri proprii ale spitalului, la care se adaugă şi alte surse legal constituite.
’12 luni este durata de execuţie a acestui obiectiv’, a subliniat Cărbunaru.