AcasăStiri generaleSector 4: Un centru de eliberare a paşapoartelor va fi deschis în...

Sector 4: Un centru de eliberare a paşapoartelor va fi deschis în Grand Arena Mall

Primăria Sectorului 4 va deschide un centru de eliberare a paşapoartelor în Grand Arena Mall, având în vedere numărul mare de solicitări de eliberare a documentului de călătorie şi programările ‘întârziate’ de la centrele care emit aceste acte, a anunţat, joi, edilul Daniel Băluţă.

‘Venim în sprijinul celor care vor să-şi facă sau schimbe paşaportul! Cunosc situaţia din ultima vreme despre cozile interminabile şi programările întârziate de la centrele de paşapoarte din Bucureşti şi nu numai, drept pentru care am decis să deschidem în Sectorul 4, în Grand Arena Mall, un modern punct de eliberare a paşapoartelor, în locul în care până mai acum câteva zile a funcţionat centrul de vaccinare’, a scris Daniel Băluţă, pe Facebook.

Potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis AGERPRES, în cadrul noului punct de lucru vor funcţiona zece ghişee, unde vor lucra zilnic aproximativ 25 de funcţionari pentru a soluţiona solicitările de paşapoarte ale cetăţenilor care locuiesc în sudul zonei metropolitane Bucureşti-Ilfov.

Conform unui protocol de colaborare, Primăria Sectorului 4 va pune la dispoziţie spaţiul necesar pentru noul centru de paşapoarte, iar de organizarea logistică a acestuia va fi responsabilă Prefectura Capitalei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks