Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York, contribuţia României pentru contracararea efectelor războiului Rusiei contra Ucrainei, în cadrul dezbaterii pe tema ‘Menţinerea păcii şi securităţii internaţionale – conflict şi securitate alimentară’, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Aurescu a participat joi, la invitaţia secretarului de stat american Antony Blinken, la dezbaterea deschisă organizată de SUA, ţară care deţine preşedinţia pe luna în curs a Consiliului de Securitate ONU.
‘Dezbaterea deschisă a CS ONU organizată de SUA a avut ca obiectiv analizarea modalităţilor de coagulare şi eficientizare a eforturilor internaţionale pentru a reduce impactul crizei alimentare globale asupra păcii şi securităţii internaţionale, ale cărei efecte sunt exacerbate de impactul provocat de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Ministrul (…) Bogdan Aurescu a salutat oportunitatea organizării reuniunii şi a reiterat în plenul Consiliului de Securitate al ONU condamnarea de către România, în termenii cei mai fermi, a agresiunii militare legale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei’, se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES.
Sursa citată precizează că, referindu-se la situaţia umanitară din Ucraina aflată în continuă deteriorare, oficialul român a reafirmat solidaritatea ţării noastre cu poporul ucrainean şi a prezentat sprijinul umanitar acordat refugiaţilor, menţionând hub-ul umanitar de la Suceava, funcţional din luna martie.
Aurescu a atras atenţia că România a facilitat acordarea sprijinului internaţional pentru statul vecin, inclusiv prin autorizarea rapidă a solicitării Programului Mondial Alimentar de stabilire a prezenţei sale temporare în România pentru acordarea de ajutor refugiaţilor ucraineni.
‘În intervenţia sa, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat implicaţiile complexe ale conflictului militar declanşat de Rusia, inclusiv din perspectiva securităţii alimentare, pentru multe state din diverse regiuni ale lumii. Totodată, a subliniat conexiunea între insecuritatea alimentară, generată inclusiv de creşterea preţurilor la alimente la nivel global, şi fenomenele de tulburări sociale, cu riscuri aferente la adresa păcii şi securităţii internaţionale. De asemenea, a argumentat importanţa abordării cu prioritate a chestiunilor corelate insecurităţii alimentare şi prin sublinierea conexiunii dintre asigurarea fluxului sistemelor alimentare şi progresul în domeniul protecţiei climei, finanţării dezvoltării şi al altor priorităţi cuprinse în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă’, se menţionează în comunicat.
Ministrul român a informat statele ONU cu privire la eforturile întreprinse de România, care vizează atât susţinerea economiei ucrainene, cât şi limitarea efectelor crizei alimentare la nivel global prin oferirea de rute alternative pentru exportul de cereale din Ucraina, inclusiv prin Portul Constanţa de la Marea Neagră şi prin porturile româneşti de la Dunăre. El a reiterat apelul la mobilizarea unui efort cât mai larg la nivel internaţional, pentru realizarea unui coridor de transport, inclusiv maritim, care să implice şi rutele şi porturile româneşti, pentru a uşura realizarea exporturilor ucrainene către destinaţii terţe.
Şeful diplomaţiei române a anunţat, totodată, că România va găzdui, începând cu anul 2023, un Centru Regional de Agrometeorologie pentru Europa, aprobat de Organizaţia Meteorologică Mondială, evidenţiind importanţa coagulării şi eficientizării eforturilor de tip multilateral, inclusiv de la nivelul ONU, pentru coordonarea răspunsului internaţional la efectele pe scară largă ale războiului din Ucraina, inclusiv în domeniul securităţii alimentare.
‘Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a respins în termeni fermi acuzaţiile complet nefondate lansate de reprezentantul Federaţiei Ruse în cadrul dezbaterii potrivit cărora ar exista o ‘înţelegere’ ca Ucraina să exporte cereale către Occident contra asistenţei militare acordate Ucrainei. Şeful diplomaţiei române a atras atenţia că nu este prima dată când Federaţia Rusă încearcă să propage astfel de informaţii complet eronate, autorităţile române reacţionând prompt pentru a le respinge ca false şi manipulatorii’, precizează MAE.
În încheiere, Bogdan Aurescu a făcut apel la orientarea deciziilor şi acţiunilor viitoare ale ONU şi ale statelor membre în vederea construirii unui sistem alimentar sustenabil, accesibil şi sigur la nivel global. El a evidenţiat şi rolul actorilor neguvernamentali, în special al societăţii civile şi al sectorului privat, în dezvoltarea rezilienţei şi în abordarea insecurităţii alimentare la nivel mondial.
Potrivit MAE, la eveniment au participat înalţi demnitari din 75 de ţări, reprezentanţi ai statelor membre ale Consiliului de Securitate, precum şi ai altor state din diverse regiuni ale lumii. De asemenea, au participat şi prezentat analize asupra tematicii în discuţie Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, directorul executiv al Programului Alimentar Mondial, David Beasley şi directorul general al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură, Qu Dongyu.
‘Înalţii oficiali ai ONU au informat cu privire la legătura directă, bidirecţională, dintre conflicte şi insecuritatea alimentară, subliniind exacerbarea fenomenului insecurităţii alimentare în contextul impactului global al agresiunii ruse împotriva Ucrainei, şi au avansat măsuri pe care ONU le are în vedere ca răspuns la provocările rezultate de aceste fenomene. Miniştrii de externe care au luat cuvântul au evocat situaţia gravă la nivel global generată de insecuritatea alimentară, deteriorată de războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei şi s-au concentrat pe acţiunile imediate pe care statele membre ONU le pot lua, individual şi colectiv, pentru atenuarea insecurităţii alimentare, inclusiv modalităţi de combatere a efectelor crizei energetice şi financiare’, se mai arată în comunicat.