Opt artiste tinere care şi-au început activitatea artistică la Cluj, dar creează în întreaga lume, au venit la Iaşi pentru a expune în cadrul expoziţiei ‘The aftermath of a losing battle’, deschisă la Palatul Braunstein, în cadrul Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative româneşti.
Anca Brânzaş, Tiziana Cellino, Ana Maria Micu, Oana Năstăsache, Uau-Vanessa Singenzia, Iulia Toacaci s-au alăturat, cu lucrările lor, operelor semnate de Ioana Olăhuţ şi Anca Bodea, curatoarele expoziţiei ‘The aftermath of a losing battle’.
‘The aftermath of a losing battle’, expoziţie din secţiunea Arts&Crafts a RCW 2022, pune împreună artiste care se exprimă în medii şi zone stilistice distincte, dar cărora nu le este deloc străină dificultatea de a da sens artei şi prin artă.
‘Am venit cu entuziasm la Iaşi. Vizitatorii expoziţiei vor descoperi un eşantion foarte valoros şi special de lucrări foarte bune ale unor artiste tinere care au plecat din şcoala clujeană şi care au ajuns în diferite părţi ale lumii. Noi avem un program asumat, declarat şi făcut distinct pentru toată lumea de a promova arta feminină, artiste care au multe de spus’, a explicat Ioana Olăhuţ, curator, dar şi expozant în cadrul ‘The aftermath of a losing battle’.
Artista a dezvăluit că a avut emoţii atunci când a gândit, alături de Anca Bodea, această expoziţie, mai ales că a creat ‘conceptul acesta despre dezvoltare, evoluţie, căutarea rolului în lume’. ‘Dar am dat şi o temă ca la şcoală, în care fiecare trebuia să se desfăşoare. Este o expoziţie făcută special pentru spaţiul din Iaşi. Mi s-a părut o oportunitate foarte bună’, a precizat Ioana Olăhuţ.
Anca Bodea a arătat, la rândul său, că ideea expoziţiei, exprimată şi în titlu, este că artiştii nu ştiu întotdeauna dacă au câştigat sau pierdut lupta cu creaţia şi cu arta, deoarece doar timpul poate spune.
‘Am mers pe ceea ce noi ca artişti câştigăm şi pierdem fără să fim întotdeauna conştienţi în care categorie suntem. Pentru un artist, munca de atelier este o luptă cu o problemă care e undeva în interior, iar produsul pe care-l vedem, care iese, este ceea ce rămâne din această luptă’, a explicat Anca Bodea, de asemenea expozant în cadrul ‘The aftermath of a losing battle’, din secţiunea Arts&Crafts a Romanian Creative Week 2022.
Devotamentul faţă de pictură, acesta a fost criteriul de selecţie a artistelor, cele care au un parcurs continuu şi susţinut, o practică personală în primul rând în studio, un sincer ataşament faţă de munca în atelier, potrivit Ancăi Bodea.
Ioana Olăhuţ a adus la Iaşi şi o instalaţie personală, care poate fi vizitată în curtea interioară a Palatului Culturii, Maelstrom, inclusă de asemenea în secţiunea Arts&Crafts a Romanian Creative Week 2022. Prin instalaţia sa, artista speculează dihotomia dintre desenul geometric al unui singur element central, monumental şi acaparator, un copac care creşte în interiorul unui spaţiu închis, clar delimitat, şi persistenţa aproape palpabilă a coloanei sonore aferente: insecte care bâzâie, carii care rod lemnul, lichide care picură.
Ioana Olăhuţ a dorit să ilustreze angoasa existenţială a personajelor din piesa de teatru ‘Trilogia spaţiului închis’, aparţinând dramaturgului Flavius Lucăcel, filtrată prin rămăşiţele curiozităţii sale infantile faţă de transformările realului care o înconjoară.
În perioada 20-30 mai, la Iaşi se desfăşoară cea de-a doua ediţie a celui mai important eveniment dedicat industriilor creative româneşti, Romanian Creative Week.
La această ediţie a festivalului iau parte 800 de artişti din ţară şi străinătate, sunt organizate zeci de proiecţii de film şi concerte, 12 expoziţii, 40 de show-uri de modă, 7 conferinţe, dezbateri, workshopuri şi tabere de creaţie. Publicul va avea parte şi de expoziţii indoor şi outdoor, concursuri şi intervenţii arhitecturale, evenimente new media, provocări de realitate augumentată şi imersiuni în realităţi virtuale, workshopuri, show-uri de modă, proiecţii de film, muzică live, competiţii de gaming, tabere de creaţie muzicală, conferinţe privind drepturile de autor, dar şi din sfera Innovation & Digital.
Evenimentul este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative, Primăria Municipiului Iaşi, Palas, Ministerul Culturii, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, Universitatea Naţională de Arte ‘George Enescu Iaşi’, Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Gr. T. Popa’ Iaşi, Universitatea ‘Al.I. Cuza’ Iaşi.
Surpriza ediţiei din acest an este Catedral, cel mai mare festival de muzică şi arte vizuale din Moldova. Aflat la prima ediţie, festivalul Catedral a atras peste 12.000 de oameni.