Trupul unui tânăr înecat într-un lac din Cristuru Secuiesc a fost scos din apă, luni seara, de pompieri, acesta nefiind, deocamdată, identificat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, trupul tânărului a fost văzut de un pescar, care a cerut ajutor la numărul de urgenţă 112.
Pompierii l-au găsit la o distanţă de 6-7 metri de mal şi l-au scos din apă, dar acesta era decedat.
Alina Ciobotariu a precizat că este vorba de un bărbat, de aproximativ 25 ani, care nu a putut fi identificat.
Incidentul s-a petrecut într-un lac format în locul unei balastiere, în Cristuru Secuiesc.
Cazul va fi preluat de Poliţie, pentru a cerceta circumstanţele în care s-a întâmplat evenimentul şi pentru identificarea bărbatului.