Cadavrul unui tânăr în vârstă de aproximativ 23 ani a fost descoperit, joi, de către poliţişti, pe centura Oradea, strada Ogorului, în apropiere de hypermarketul Selgros.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procuror Miriam Mihai, a declarat, pentru AGERPRES, că trupul neînsufleţit al tânărului a fost găsit joi dimineaţă de poliţişti şi se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului.
‘Victima prezintă anumite urme de violenţă la nivelul trunchiului. Se desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de omor’, a declarat procurorul Miriam Mihai.
Conform aceleiaşi surse, tânărul a fost identificat şi nu este din Bihor.
Cercetările sunt în derulare ‘in rem’, adică doar pentru faptă, până când medicii legişti vor stabili cauza exactă a decesului şi circumstanţele în care s-a produs.
‘Cadavrul tânărului a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor, pentru efectuarea necropsiei’, a mai spus purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor. AGERPRES / (A – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)