Acasă55Viceprimarul PNL al Braşovului îl acuză pe primarul Coliban că şi-a delegat...

Viceprimarul PNL al Braşovului îl acuză pe primarul Coliban că şi-a delegat ilegal atribuţiile pe perioada concediului

Viceprimarul liberal al municipiului Braşov, Sebastian Rusu, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că delegarea către administratorul public al municipiului, Adriana Miron, a atribuţiilor primarului Allen Coliban (USR), pe perioada cât acesta lipseşte, este ilegală şi a anunţat că s-a adresat instanţei de contencios administrativ pentru anularea respectivului document.

Conform viceprimarului PNL, nu doar acest act este ilegal, ci toate documentele emise în baza acestuia de Primăria Braşov în perioada următoare vor fi nule.

Potrivit acestuia, poziţia sa este confirmată de prefectul judeţului, Mihai Cătălin Văsii, care a comunicat Primăriei, printr-o adresă oficială, că atribuţiile primarului, pe perioada cât acesta lipseşte, sunt exercitate de ‘viceprimarul desemnat de Consiliul Local’.

‘Referitor la delegarea atribuţiilor primarului prin act adiţional la contractul de management al administratorului public pot să afirm că este încă o dovadă a faptului că primarul nu are habar de Codul Administrativ şi se lasă condus de primarul de facto al municipiului, numit din pix, fără concurs, doamna Miron, cea condamnată penal. (…). Ca urmare a acestor ilegalităţi, ieri am sesizat Instituţia Prefectului şi azi am demarat procedurile privitoare la desfiinţarea actului ilegal de către instanţa de contencios, mai exact am depus cererea de revocare a acestuia (…) Atrag atenţia că, aşa cum arată şi răspunsul prefectului, acest act este nelegal, nu poate produce niciun efect (…), primarul municipiului fiind eu, desemnat prin act administrativ de CL. (…) Cred că s-a urmărit a se transfera către această doamnă puterea pentru a putea face nişte jocuri, pentru a da curs unor interese obscure. Altfel, nu-mi explic cum poţi să arunci instituţia Primăriei Braşov într-o astfel de luptă, într-un astfel de haos’, a declarat Sebastian Rusu.

Rusu a mai susţinut că ‘foarte puţini’ funcţionari din Primărie, ‘cei care cunosc legea’, i-au adus la contrasemnat acte în ultimele zile, iar ‘cei cărora le e frică de doamna Miron s-au dus la aceasta’.

Consiliul Local Braşov a adoptat anul trecut, cu voturile consilierilor PNL şi PSD, o Hotărâre prin care, în cazul în care primarul USR pleacă în concediu, atribuţiile acestuia sunt exercitate de viceprimarul PNL Sebastian Rusu. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks