PSD a decis să intre la guvernare fiindcă situaţia ţării devenise dramatică, a declarat liderul formaţiunii, Marcel Ciolacu, joi, la prezentarea bilanţului la 6 luni de guvernare în coaliţie.
‘Am construit un plan şi ne-am luptat să-l punem cât mai bine în practică. (…) Venim în faţa dumneavoastră şi a românilor să spunem ce-am făcut şi de ce ne-am asumat să intrăm la guvernare. Mă bucur că în continuare PSD continuă să fixeze ‘ora la ceas’ şi mai nou mă bucur că am evoluat. Ultima dată aveam la uşă vrăjitoarele, acum avem opoziţia. Începem să mergem înainte. Am decis să intrăm la guvernare acum 6 luni fiindcă situaţia ţării devenise dramatică’, a afirmat Ciolacu la Parlament.
Potrivit acestuia, ‘guvernările anterioare au provocat mai ales o lipsă profundă de încredere’.
‘Nu mai era timp de experienţe politice care ar fi ţinut în continuare România captivă unui haos sanitar, economic şi social. Era timpul ca PSD să-şi asume din nou responsabilitatea şi să pună umărul la stabilizarea României în ceea mai grea perioadă de după Revoluţie’, a adăugat liderul social-democraţilor.
El susţine că, în condiţiile în care românii se confruntă cu probleme, Guvernul trebuie să facă un efort şi mai mare.
Partidul Social Democrat prezintă, joi, bilanţul primelor şase luni de guvernare.