AcasăStiri generaleFilme, concerte, spectacole de teatru şi show-uri de stand-up comedy, din 2...

Filme, concerte, spectacole de teatru şi show-uri de stand-up comedy, din 2 iunie, la Grădina cu Filme – Cinema & More

Proiecţii de filme, concerte acustice, sesiuni Q&A cu personalităţi din industria cinematografică din România, spectacole de teatru şi show-uri de stand-up comedy vor avea loc începând din 2 iunie în cel de-al nouălea sezon la Grădina cu Filme – Cinema & More din Piaţa Alexandru Lahovari, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Cea de-a noua ediţie #GradinacuFilme, care se desfăşoară în perioada 2 iunie – 2 octombrie, de joi până duminică, continuă cu două dintre cele mai cunoscute programe: Seara Filmului Românesc şi Seara Filmului European, care aduce în prim plan perspective culturale şi cinematografice unice, în parteneriat cu institute culturale şi ambasade din România.

Publicul este invitat să descopere şi în anul 2022 filme româneşti, alături de criticul de film Ileana Bîrsan, care va susţine după fiecare proiecţie o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizori, actori, producători sau protagonişti de renume din industria cinematografică românească, implicaţi în producţia peliculelor difuzate în seara respectivă.

Pe 2 iunie, de la ora 21,00, filmul documentar ‘#newTogether – gânduri despre un nou împreună’, în regia lui Carmen-Lidia Vidu, va deschide seria proiecţiilor din cadrul programului Seara Filmului European. Filmul ‘Haita noastră’/’Kulon falka’ (Ungaria, 2021) va fi proiectat pe 16 iunie, de la ora 21,00, iar ‘Gustul foamei’/’Smagen af sult’ (Danemarca-Suedia, 2021) va fi proiectat, în parteneriat cu Ambasada Regatului Danemarcei în România, pe 17 iunie, de la ora 21,00.

Programul este completat de Seara Filmului Internaţional, care reuneşte, în prima lună, titlurile ‘Nomadland’ – 5 iunie, ‘Dune’ – 11 iunie, ‘King Richard’ – 12 iunie, ‘Cruella’ – 23 iunie şi ‘Coco avant Chanel’ – 25 iunie, de la ora 21,00.

Programul Grădinii cu Filme va oferi şi în acest an un mix muzical, din punct de vedere al stilurilor abordate. Pe 3 iunie, trupa Partizan aduce în Grădină rock, industrial, post punk românesc, iar pe 10 iunie, de Ziua Naţională a Portugaliei, Maria Răducanu va susţine concertul ‘Dor de fado’. Pe 18 iunie, trupa Jazu încântă publicul cu influenţe din funk, soul şi bossa nova, iar pe 24 iunie – de Ziua Universală a Iei, la concertul Bogdan Simion & Lăutarii de mătase, cântecele culese din toată ţara şi măiestria instrumentiştilor creează un cadru de celebrare a iei.

Spectacolele de teatru în aer liber nu vor lipsi nici în acest an, pe 19 iunie, de la ora 21,00, fiind programat spectacolul ‘Scrisori de dragoste’, o producţie Teatrelli/CREART, în regia lui Mircea Cornişteanu, cu Cerasela Iosifescu şi Claudiu Bleonţ.

Comedianţii Bogdan Mălăele şi Victor Băra vor oferi pe 4 iunie, de la ora 20,30, un show dinamic şi senzaţional, precizează organizatorii.

An de an, atmosfera relaxantă din Grădină este întreţinută de cunoscuţi comedianţi care aduc pe scenă frânturi amuzante din viaţa de zi cu zi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks