Circa 50 de persoane s-au autoevacuat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău din cauza unei alarme de incendiu care s-a dovedit nereală.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş, a declarat că pompierii sosiţi la faţa locului au constatat că alarma a pornit de la o lampă supraîncălzită.
‘În urma recunoaşterii nu s-au constat probleme. Din cauza alarmei de incendiu s-au autoevacuat aproximativ 50 de persoane’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Lampa supraîncălzită care a declanşat alarma era în zona Unităţii de Primiri Urgenţe a SJU Bacău.