Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a avut o întrevedere, marţi, cu preşedintele Partidului Adunarea democratică din Cipru (DISY), Averof Neofytou, în marja participării la Congresul Partidului Popular European care are loc la Rotterdam.
‘Apreciez foarte mult cooperarea dintre partidele noastre. I-am urat mult noroc la alegerile prezidenţiale de anul viitor’, a scris Ciucă, pe Twitter.
Preşedintele PNL participă, alături de mai mulţi liberali, la Congresul Partidului Popular European în care va fi aleasă conducerea PPE – preşedinte, vicepreşedinţi, secretar general şi trezorier.