Festivalul Internaţional ‘Ciprian Porumbescu’ debutează, joi, la Suceava, evenimentul urmând să se desfăşoare până pe 5 iunie, fiind organizat de Consiliul Judeţean (CJ) Suceava, prin intermediul Centrului Cultural Bucovina şi cu sprijinul Ministerului Culturii.
Vicepreşedintele CJ Suceava, Niculai Barbă, a spus că, în această perioadă, se desfăşoară şi Zilele Ciprian Porumbescu, incluzând o serie de concursuri de interpretare instrumentală şi un spectacol muzical coregrafic susţinut de profesorii şi elevii Şcolii Populare de Artă.
‘În perioada următoare vor avea loc activităţi atât în Suceava, cât şi la Stupca, dar şi în alte localităţi din judeţ. Şi aş aminti aici o serie de evenimente care au loc la Biblioteca Judeţeană, respectiv lansări de carte cu referire la personalitatea marelui compozitor, audiţii muzicale, expoziţii de carte şi vizionări de film’, a spus Niculai Barbă.
Pe 3 iunie, de la ora 15,00, sucevenii sunt invitaţi să participe la un recital susţinut de elevii Şcolii Populare de Artă care vor interpreta ‘Balada’ lui Ciprian Porumbescu în Parcul Central din Suceava, la bustul marelui compozitor.
Ceremonia de deschidere a festivalului are loc joi, la ora 14,00, la Teatrul ”Matei Vişniec” din Suceava.
‘Festivalul Internaţional ‘Ciprian Porumbescu’ este un eveniment cultural care, sperăm noi, să devină unul de referinţă nu numai pentru judeţul Suceava, ci pentru România’, a spus Barbă.
El a adăugat că în zilele de 2 şi 3 iunie, cu începere de la ora 19,00, vor putea fi audiate recitalurile cvartetelor ‘Transilvan’ şi ‘Ad Libitum’, în sala Teatrului Municipal ‘Matei Vişniec’, intrarea fiind liberă.
Pe 4 iunie, publicul spectator este invitat la opereta ‘Crai Nou’, de Ciprian Porumbescu, în interpretarea Orchestrei Metropolitane Bucureşti, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, începând cu ora 19,00, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava.
Seria evenimentelor culturale din cadrul Festivalului Internaţional ‘Ciprian Porumbescu’ se va încheia pe data de 5 iunie cu recitalul formaţiei camerale ‘Croitoru String Virtuosi’, intitulat sugestiv ‘Un secol de muzică tradiţională’, pe esplanada Casei de Cultură, cu începere de la ora 18,00.
Din dorinţa de a încuraja tinerii interpreţi şi compozitori în abordarea genului muzical cameral, Festivalul Internaţional ‘Ciprian Porumbescu’ are şi o componentă competiţională, structurată în două secţiuni, Compoziţie şi Cvartete de coarde, locul desfăşurării fiind Teatrul Municipal ‘Matei Vişniec’.
Tot sâmbătă, de la ora 17,30, va avea loc festivitatea de premiere şi Gala Laureaţilor din cadrul celor două competiţii, eveniment ce va avea loc tot pe esplanada Casei de Cultură, înainte de opereta ‘Crai Nou’.
‘Este un festival şi sunt evenimente care completează o viaţă culturală extrem de consistentă care are loc în aceste zile la Suceava. Este o perioadă în care aş îndrăzni să spun că Suceava devine capitală culturală a României cel puţin pentru o săptămână’, a mai spus Barbă.