Tinerii care părăsesc sistemul de protecţie specială vor fi monitorizaţi, dar numai cu acordul lor, pentru o perioadă de doi ani, potrivit unui proiect legislativ iniţiat de membrii Comisiei de anchetă a Senatului privind investigarea cazurilor de abuzuri sexuale sau a oricăror abuzuri fizice împotriva minorilor din serviciile de tip rezidenţial aflate în subordinea Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului.
‘Sunt informaţii esenţiale, care ar trebui cunoscute nu doar pentru evaluarea eficienţei sistemului, ci mai ales pentru adaptarea lui, astfel încât fiecare tânăr care iese din sistemul de protecţie socială să poată fi capabil să îşi folosească potenţialul maxim şi să fie bine pregătit pentru viaţa de adult independent, nu să devină victima traficului de persoane sau a altor reţele infracţionale, de exemplu proxenetism sau droguri. Este o măsură necesară, care trebuie implementată cu celeritate. Fiecare zi în care nu produce efecte poate duce la periclitarea ireversibilă a viitorului pentru unul sau mai mulţi tineri ieşiţi din sistemul de protecţie. Acesta este şi motivul pentru care, deşi măsurile propuse prin această iniţiativă sunt cuprinse şi într-un proiect al Guvernului, dar care trenează în reexaminare pe agenda de lucru a Camerei Deputaţilor, solicităm procedură de urgenţă la ea’, se precizează într-un comunicat al Senatului transmis, vineri, AGERPRES.
Potrivit celei de-a doua propuneri legislative a aceleiaşi comisii, Codul de procedură va fi modificat şi completat în sensul protejării copiilor instituţionalizaţi de traume în plus pe parcursul procedurilor de audiere în cadrul instanţelor.
‘Copilul victimă/martor a infracţiunilor, în special a celor săvârşite cu violenţă, ori a infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală va fi audiat numai după luarea unei măsuri speciale de protejare a sa prin înlocuirea reprezentantului instituţiei cu un psiholog, care va oferi consiliere de specialitate minorului pe toată durata procedurilor judiciare. Este obligatoriu ca minorul să fie scos de sub orice influenţă din partea persoanelor în anturajul cărora se afla anterior. Toţi copiii trebuie protejaţi de lege. Este dreptul lor’, spun iniţiatorii actului normativ.