Un număr de 31 de migranţi au fost descoperiţi, vineri, de către poliţiştii de frontieră arădeni, în timp ce verificau remorca unui TIR care urma să iasă din ţară, pentru a transporta mărfuri în Germania.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia de Frontieră Arad, TIR-ul era condus de un român, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere pentru o societate comercială din Germania.
‘În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 31 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului, pentru cercetări, unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, India, Bangladesh şi Nepal, cu vârste cuprinse între 21 şi 49 de ani. Cei în cauză au intrat legal în ţara noastră în baza documentelor valabile şi intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spaţiul Schengen’, a informat Poliţia de Frontieră.
Migranţii vor fi cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferul ar putea fi cercetat pentru trafic de migranţi.