Profesorul Petre Guran, cercetător ştiinţific în domeniul istoriei civilizaţiilor, istoric, teolog şi diplomat, care a participat, sâmbătă, la Bookfest, la lansarea volumului ‘Scrieri 3’ de Teodor Baconschi, consideră că autorul, prin conţinutul lucrării sale, este un ”mărturisitor”.
‘Prin conţinutul acestor volume, Teodor Baconschi este un mărturisitor, care îşi spune credinţa şi face din acest demers, probabil, cel mai inspirat gest de misionarism contemporan. Cum se poate ca domnul Baconschi să fie credincios? Ei, uite că se poate şi o face în toată complexitatea, punându-ne în faţă o minte care este preocupată zilnic de tema credinţei, de fapt de tema sensului vieţii. Asta este fascinant în jurnal, în evocări, ca şi în celelalte eseuri. Deci, aici, acesta este răspunsul lui Teodor Baconschi. Este că oriunde nu ai ajunge şi orice succes nu ai înregistra, atunci când eşti în culmea victoriei te întrebi ‘Ăsta este sensul vieţii, sau, de fapt, ăsta este un detaliu, un moment care trece repede şi, de fapt, ar trebui să trec repede peste el, peste succesul meu pentru a mă gândi cum voi sta în faţa lui Dumnezeu? Pe de altă parte, atunci când viaţa nu mai este generoasă sau pare că societatea sau neamul e nemulţumit, atunci, spui ‘Slavă Domnului că sunt eliberat – o spune Teodor Baconschi – şi că asta îmi permite să îmi pun mai des, mai detaliat întrebarea întâlnirii cu Dumnezeu”, a arătat Guran, la standul Editurii Spandugino.
Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor şi doctrinelor filosofice, care a elogiat ‘somptuosul bine temperat’ din paginile volumului cu ‘o dominantă latură biografică’, a evidenţiat faptul că Teodor Baconschi face un efort demn de admiraţie de a ‘înţelege lumea în mişcare în care ne aflăm’, o lume ‘care ni se pare uneori necunoscută şi cu totul vrăjmaşă’.
‘În toată această navigaţie, ceea ce ne pune la îndemână Teodor Baconschi, prin reflecţiile sale şi prin fereastra pe care o deschide asupra biografiei sale, este acest instrument de a avea o tratare comprehensivă a lumii în care trăim, nu o respingere vehementă’, a mai spus Tătaru-Cazaban.
Apărut la Editura Spandugino, volumul ‘Scrieri 3’ de Teodor Baconschi cuprinde eseuri precum ‘Facebook’ sau ‘Despre necunoscut’, dar şi pagini autobiografice în ‘Insula cetăţii’ ori în ‘Mic almanah al marilor oameni’, în care un capitol aparte îi este dedicat Dreptului de pomenire Patriarh Teoctist, dar şi regretatului arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Bartolomeu Anania.