Acasă93Tulcea: Pensiuni ocupate 100% în Deltă, în mini-vacanţa de Rusalii

Tulcea: Pensiuni ocupate 100% în Deltă, în mini-vacanţa de Rusalii

Gradul de rezervare a unităţilor de cazare din Delta Dunării pentru mini-vacanţa de Rusalii este de circa 80%, iar unele pensiuni sunt ocupate integral, a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD).

Cei mai mulţi turişti au ales pachetele de trei nopţi de cazare şi au preferat unităţile care le oferă posibilitatea de a vizita Delta în caiace, cu bicicleta şi turele care includ plajele de la Marea Neagră.

‘În momentul de faţă, gradul de rezervare a pensiunilor pentru mini-vacanţa de Rusalii este de 80%, iar unele pensiuni sunt ocupate în proporţie de 100%. De altfel, rezervările făcute până acum pentru întregul an sunt mai mari cu 10% faţă de cele de anul trecut, chiar dacă preţurile au crescut de la 15% până la 25% faţă de anul trecut’, a precizat pentru AGERPRES preşedintele AMDTDD, Cătălin Ţibuleac.

El a mai spus că cele mai solicitate pensiuni sunt cele aflate în apropierea plajelor de la Marea Neagră, şi anume cele din Sulina, Sfântu Gheorghe, Crişan, Gura Portiţei, Jurilovca şi Sarichioi.

‘Turiştii noştri au revenit din ţările vestice. Vin pentru păsări, pentru mâncare, pentru delta asta frumoasă pe care toţi o iubim şi, din punctul meu de vedere, s-au scumpit un pic camerele pentru că peste tot viaţa s-a scumpit, dar nu e nicio catastrofă’, a declarat managerul unei agenţii de turism, Mihai Baciu.

Preţurile practicate pentru un pachet de trei nopţi în mini-vacanţa de Rusalii variază de la 900 de lei, cu mic dejun inclus, până la aproape 2.000 lei, pensiune completă, transfer naval şi excursii.

‘Pe baza estimărilor pe care le avem pentru Rusalii, putem spune că Delta va fi şi anul acesta destinaţia ideală preferată de români. De altfel, este o situaţie care s-a accentuat în timpul pandemiei şi care se permanentizează’, a afirmat preşedintele AMDTDD, Cătălin Ţibuleac, citat în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks