AcasăStiri generaleVrancea: Bărbat reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie după ce a intrat...

Vrancea: Bărbat reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie după ce a intrat peste concubină în casă şi a ameninţat-o

Un bărbat din Răcoasa a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie după ce a intrat peste concubină în casă şi a ameninţat-o, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

‘Luni, în jurul orei 17,30, poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Panciu au fost sesizaţi prin apel 112, de către o femeie din comuna Răcoasa despre faptul că un bărbat de 36 de ani, concubinul său, împotriva căruia s-a emis un ordin de protecţie provizoriu, a fost externat dintr-o unitate medicală de specialitate şi a pătruns în curtea locuinţei sale, unde ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă’, a precizat IPJ Vrancea.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Vrancea.

Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru ‘încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie’ şi ‘ameninţare’. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks