Uniunea Salvaţi România condamnă ‘simulacrul de dezbatere’ care a avut loc, miercuri, în comisiile reunite pentru industrii ale Parlamentului, unde Iulian Iancu a fost validat de PSD, PNL, UDMR şi AUR în Comitetul de Reglementare al ANRE fără să fie audiat nici el, nici restul candidaţilor la această funcţie, a afirmat, miercuri, deputata Cristina Prună.
‘USR consideră inadmisibil votul dat de coaliţia hoţiei, cu sprijinul AUR, pentru omul care nu doar că a blocat investiţiile în exploatarea de gaze naturale din Marea Neagră, dar a făcut România mai dependentă de gazele ruseşti în plină criză energetică. Practic, sistemul este complet aliniat în spatele omului care a distrus sistemul energetic. Haideţi să ne uităm la palmaresul domnului Iulian Iancu. În primul rând, PSD nu l-a mai pus pe lista de parlamentari în acest mandat pe motiv că PSD se reformează. Acum PSD vine şi ni-l prezintă ca pe Albă ca Zăpada’, a declarat deputata USR, potrivit unui comunicat de presă.
În opinia sa, ‘cel mai bun exemplu de ‘profesionalism” al lui Iancu este Legea offshore, care ‘a fost împinsă’ de acesta în 2018 prin Comisia parlamentară de industrii sub o formă, care ‘a blocat’ investiţiile în exploatarea de gaze din Marea Neagră.
‘Însuşi PSD a admis că trebuie să modifice legea respectivă. Apoi, mai este şi faimoasa OUG 114/2018 susţinută tot de Iulian Iancu, care ne-a făcut mai dependenţi de gazele ruseşti şi a blocat investiţiile în producţia de energie electrică’, a menţionat Cristina Prună.
Potrivit acesteia, în 2019, Iulian Iancu a fost refuzat de preşedintele Klaus Iohannis pentru poziţia de vicepremier pe probleme economice, pe motiv că periclitează ‘decizii asumate, în numele statului român, în baza parteneriatului strategic cu statele occidentale’.
‘Stăm şi noi şi ne întrebăm, după această evaluare venită de la cel mai înalt nivel, cum de au votat parlamentarii PNL pentru numirea domnului Iancu în această instituţie care gestionează o piaţă de miliarde de euro şi influenţează facturile a milioane de români’, a completat Prună.
Ea a mai afirmat că ‘Iulian Iancu este exponentul clasic al vechii clase politice, care a demonstrat, prin acţiunile sale, că acţionează împotriva investiţiilor care ar fi putut să uşureze povara facturilor pentru români’.
‘Suntem într-o economie liberă şi deschisă, iar viziunea pur etatistă pe piaţa de energie, precum cea a domnului Iancu, ne va duce către distrugerea sectorului şi sabotarea economiei şi a consumatorilor’, a susţinut deputata USR.
Fostul deputat Iulian Iancu a fost validat, miercuri, de comisiile parlamentare de specialitate pentru funcţia de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE. Au fost 27 de voturi în favoarea candidaturii lui Iulian Iancu, propus de PSD pentru această funcţie. S-au înregistrat 6 voturi ‘împotrivă’. Candidatura lui Iulian Iancu urmează să fie supusă votului plenului reunit al Parlamentului.