Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat miercuri că a semnat contractul de servicii de proiectare şi execuţie pentru continuarea şi finalizarea proiectului de reabilitare a bulevardului Aerogării, inclusiv a liniilor de tramvai.
Lucrările vor fi realizate de Societatea de Transport Bucureşti, precizează edilul general, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
‘Este vorba despre un proiect sistat de mai bine de zece ani, din cauza problemelor ridicate de exproprieri şi intrarea în insolvenţă a fostului executant’, arată Nicuşor Dan.
Conform primarului Capitalei, ‘până la mijlocul acestei luni va fi emis ordinul de începere a proiectării, iar apoi cel pentru execuţia propriu-zisă a lucrărilor’.
‘Se vor moderniza linia de tramvai, reţeaua de contact şi peroanele şi se vor reface canalizaţia pentru semafoare, carosabilul şi trotuarele. Lucrările vor dura 6 luni, iar valoarea contractului este de aproximativ 9,6 milioane lei’, menţionează Nicuşor Dan.