Primăria Braşov vrea să achiziţioneze, în următorii patru ani, 28 de toalete automatizate care să fie amplasate în punctele intens frecventate din municipiu, valoarea totală a acestei investiţii fiind estimată la aproximativ 9,5 milioane de lei.
În acest scop, a transmis spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – etapa premergătoare publicării în Sistemul electronic pentru licitaţiile cu valoare mare – procedura de achiziţie privind furnizarea şi amplasarea de toalete publice automatizate, racordabile la reţelele de curent, apă şi canalizare, precum şi pentru servicii de întreţinere şi mentenanţă a acestora în municipiul Braşov.
Obiectul contractului îl constituie încheierea unui acord cadru, cu durata de 48 de luni, având ca obiect furnizarea şi amplasarea unui număr cuprins între minimum 6 şi maximum 28 de toalete automatizate.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 15 iulie, a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Conform acestuia, numărul de toalete publice este un indicator al nivelului de civilizaţie al unui oraş.
‘Braşovul, din păcate, nu stă foarte bine la acest capitol, deşi, de-a lungul anilor, s-au primit solicitări atât de la cetăţeni, cât şi de la turişti, pentru a creşte numărul acestor toalete. O soluţie temporară a fost instalarea de toalete ecologice, dar obiectivul Braşovului este să fie la acelaşi nivel ca orice oraş din Occident. De aceea, primăria şi-a propus ca, în toate locurile intens circulate, fie că vorbim de cele frecventate de braşoveni, fie de cele vizitate de turişti, să existe cel puţin o toaletă automatizată, aceasta fiind cea mai convenabilă variantă, sub raportul costurilor de achiziţie, deservire şi mentenanţă. (…) Dacă procedura decurge fără probleme, anul acesta vom instala primele 6 toalete în Parcul Tractorul, Piaţa Sfântul Ioan, Parcul Trandafirilor, Livada Poştei, în parcul de pe Berzei şi pietonala Uranus. Aceste zone au fost selectate având în vedere că nu există nici o alternativă pentru aceste servicii în apropiere, am primit, de-a lungul anilor, multe solicitări de la braşoveni pentru aceste locuri, iar toaleta din Parcul Tractorul este unul dintre proiectele câştigătoare în cadrul programului de bugetare participativă’, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Conform caietului de sarcini, toaletele automatizate vor fi dotate cu: sistem electronic automat pentru acces/ieşire din toaletă; sistem de siguranţă ‘SOS’ cu buton care acţionează deschiderea uşii chiar şi în absenţa energiei electrice; sistem automat de spălare, dezinfectare şi uscare automată a vasului de toaletă; sistem automat pentru spălarea şi dezinfectarea, după fiecare utilizare, a podelei cu profil special de drenare a apei; sistem de aerisire şi odorizare după fiecare utilizare; sisteme electronice de siguranţă pentru a preveni spălarea şi curăţarea toaletei înainte de ieşirea utilizatorului din cabină; sisteme de indicare şi presemnalizare optică/acustică şi sonoră a ultimelor minute de utilizare.
De asemenea, toaletele vor trebui să fie dotate cu: sistem pe bază de senzori pentru comenzile de pornire şi oprire ale dozatorului cu săpun lichid şi apă şi ale uscătorului de mâini; sistem automat dotat cu senzori pentru distribuirea hârtiei igienice; sistem automat de încălzire pe timp de iarnă dotat cu senzori şi termostat (încălzirea se va face prin convectoare electrice cu o putere nominală de aproximativ 2 kw, curenţii de aer cald vor fi direcţionaţi spre interiorul cabinei toaletei, dar se va asigura şi aer cald în interiorul camerei tehnice pentru a preveni îngheţarea instalaţiei de apă menajeră).
Totodată, vor avea sistem GPS pentru transmiterea 24/24 ore a parametrilor de funcţionare (on/off) pentru a eficientiza operaţiunea de remediere a deficienţelor tehnice apărute, informaţii care vor fi transmise automat operatorul care va asigura mentenanţa, sistem automat de iluminat cu LED, pentru consum redus de energie şi sistem acustic cu instrucţiuni vocale pentru fiecare comandă şi operaţiune pe care o desfăşoară toaleta.
Valoarea estimată a acestui acord cadru este cuprinsă în intervalul de minimum 1.602.605,04 lei fără TVA – din care 1.530.000,00 lei fără TVA, necesari achiziţiei şi punerii în funcţiune a toaletelor – şi 72.605,04 lei fără TVA, necesari asigurării consumabilelor şi întreţinerii acestora. Valoarea maximă estimată a acordului cadru este de 9.388.991,60 lei fără TVA, din care 7.350.000,00 lei fără TVA necesari achiziţiei şi punerii în funcţiune a toaletelor şi 2.038.991,60 lei fără TVA necesari asigurării consumabilelor şi întreţinerii acestora, a precizat sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)