Un bărbat de 64 de ani din Brăila a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru agresiune sexuală asupra a două minore de 16 ani, informează vineri IPJ Brăila.
‘În data de 16.06.2022, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au identificat şi reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din localitatea Cazasu, bănuit de săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală. În fapt, în data de 09.02.2022 şi în data de 03.06.2022, bărbatul, aflându-se în municipiul Brăila, ar fi comis două acte de agresiune sexuală asupra a două tinere în vârstă de 16 ani, ambele din municipiul Brăila’, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Brăila.
Judecătoria Brăila a dispus vineri arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Brăila.