Acasă93Harghita: Trei noi refugii, amplasate în zonele montane din judeţ; numărul acestora...

Harghita: Trei noi refugii, amplasate în zonele montane din judeţ; numărul acestora a ajuns la 30

Trei noi refugii sunt amplasate, în această perioadă, de salvamontişti în zonele montane din Harghita, pentru a veni în ajutorul turiştilor care trebuie să se adăpostească de vreme rea sau să se odihnească.

Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Ors, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că un refugiu montan a fost amplasat în zona Borsec, al doilea în munţii Ciucului, iar pentru al treilea însă se stabileşte locul exact unde va fi amplasat.

Potrivit sursei citate, numărul total al refugiilor montane din Harghita va ajunge la 30, acestea fiind extrem de importante pentru cei care fac trasee montane şi cărora, de multe ori, le-au salvat viaţa.

‘Aceste refugii sunt extrem de importante, chiar acum am avut o excursie pe Şumuleul Mic din munţii Giurgiului şi în caietul de impresii de acolo am găsit nişte notiţe foarte interesante, unde scria că, practic, refugiul le-a salvat viaţa (unor turişti-n.red). Era o vreme foarte, foarte urâtă şi oamenii au avut unde să se refugieze. Dar găsim astfel de notiţe cam în fiecare refugiu şi pot să spun că aceste refugii au salvat mai multe vieţi, chiar şi vara, nu numai iarna. Sunt cazuri când aceste refugii sunt un adevărat dar pentru turiştii care sunt în primejdie, care se află în dificultate’, a declarat Fekete Ors.

Acesta a punctat faptul că refugiile montane sunt folosite atât pentru ca turiştii să se adăpostească dacă vremea este nefavorabilă, cât şi pentru a se odihni, dacă sunt epuizaţi sau pentru a înnopta, dacă fac drumeţii de mai multe zile.

Fekete Ors a mai arătat că primele refugii montane au fost amplasate în judeţ în urmă cu 12 ani, cu precădere în locurile de unde se primeau cele mai multe apeluri de ajutor din partea turiştilor. Ulterior, salvatorii au amplasat refugiile montane în aşa fel încât turiştii să parcurgă doar o zi în drumeţie de la un astfel de loc la altul.

Şeful salvatorilor montani harghiteni a punctat faptul că refugiile din Harghita nu sunt vandalizate, nu se fură lucruri din ele, iar turiştii au înţeles importanţa lor. Totodată, primarii, reprezentanţii composesoratelor sau pădurarii au grijă de ele şi chiar le aduc îmbunătăţiri.

‘Pur şi simplu, putem să spunem că oamenii au înţeles rolul acestora. Mai mult, primarii, reprezentanţii composesoratelor, pădurarii au început să aibă grijă de ele. Sunt refugii unde au pus băncuţe, sunt refugii unde au pus chiar şi poze pe pereţi, ca atmosfera să fie ca acasă. Regulat primim raportări de la pădurari, eu pot să zic că mă bucură că putem să afirmăm că aceste refugii sunt într-o stare bună, nevandalizate, nestricate’, a arătat el.

Fekete Ors a explicat că a existat un singur caz, în ultimii 12 ani, când un cioban s-a mutat într-un refugiu montan, crezând că a fost construit pentru el, dar a fost convins să plece şi nu s-au mai înregistrat alte probleme.

Refugiile montane sunt realizate în totalitate din lemn, în ele pot înnopta opt persoane, iar coordonatele GPS pot fi găsite pe site-ul Serviciului de Salvamont Harghita.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks