Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a declarat vineri, în staţiunea Mamaia, că odată cu deschiderea Comandamentului Litoral 2022, agenţii economici vor fi verificaţi dacă respectă condiţiile pentru a avea un sezon estival ‘în regulă’, astfel ca turiştii să fie în siguranţă.
Potrivit lui Constantinescu, dacă operatorul economic nu ţine cont de normele pe care trebuie să le respecte, riscă să îi fie suspendată activitatea.
‘Vom verifica cazierul comercial al fiecăruia dintre cei evaluaţi, vom şti dacă şi în anii trecuţi l-am povăţuit, iar dacă lucrurile, în schimb, au încremenit în timp din perspectiva operatorului economic, cu siguranţă vom aplica sancţiuni, fie şi cea cu avertisment, cu menţiunea că odată aplicată o sancţiune şi neasumată de operatorii economici, repetat, în mai puţin de 6 luni, poate conduce la suspendarea activităţii acestuia. Nu ne dorim aşa ceva, dar cu siguranţă nu ne dorim ca turiştii să plece de aici nemulţumiţi (…) Vom fi aici pentru a ne asigura că vom avea un sezon în regulă’, declarat reprezentantul ANPC.
El a spus că în atenţia echipelor de control vor fi şi comercianţii cu tonete, urmărindu-se dacă au dotările necesare.
‘În primul rând, suntem mai mult decât decişi să transmitem un mesaj ferm legat de caşcarabete, aşa cum le numeam eu acum 5 ani. Ele par că rezistă în continuare. Par o formă de ciuperci, apar după fiecare ploaie, după fiecare primăvară, litoralul se umple, în unele zone ale acestuia, de comerţ la tonetă, fără să aibă măcar apă pentru a spăla bruma de ustensile, fără să aibă niciuna dintre dotările necesare. De aceea suntem decişi să-i trimitem înapoi acasă pe cei care cred că îşi pot încerca norocul încă o dată pe litoralul românesc’, a spus Horia Constantinescu.
Preşedintele ANPC a declarat că pe litoral sunt prezenţi comisari din ţară, 24 în judeţul Constanţa, dar şi opt în judeţul Tulcea.
‘Vom face acţiune în comun cu toate structurile, fie că vorbim de Costineşti, Mangalia sau Constanţa. Vom avea şi acţiuni punctuale, de anvergură, tocmai pentru a ne asigura că acei turişti care vin aici vor fi în siguranţă’, a mai afirmat Horia Constantinescu. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)