AcasăStiri generaleSibiu: Festivalul internaţional 'HermannstadtFest' - ediţia a X-a - şi-a desemnat câştigătorii

Sibiu: Festivalul internaţional ‘HermannstadtFest’ – ediţia a X-a – şi-a desemnat câştigătorii

A X-a ediţie a Festivalului internaţional ‘HermannstadtFest’, care s-a desfăşurat în perioada 16-19 iunie la Sibiu, în Habermann Markt, şi-a desemnat şi premiat câştigătorii duminică.

La manifestarea culturală anuală – care deja a devenit o tradiţie a municipiului Sibiu – au participat peste 100 de tineri din ţară şi din străinătate, scopul festivalului fiind promovarea calităţilor vocale, artistice şi creativ-muzicale ale tuturor tinerilor artişti care au urcat pe scenă.

În acest an, festivalul a cuprins trei secţiuni: muzică tradiţională, muzică de divertisment şi muzică folk (dedicată artistului Valeriu Sterian), dar şi secţiuni speciale – ‘Dialog între generaţii’ (cu subsecţiunile ‘Portret compozitor Adrian Ordean’ şi ‘Portret compozitor Codruţ Croitoru’), ‘Remember’ (dedicată compozitorului Şerban Georgescu şi artistei Mădălina Manole) -, ‘Cântec pentru Dumnezeu’.

Cele patru zile de festival au oferit participanţilor şi spectatorilor spectacole deosebite, pline de bună dispoziţie, cu muzică de calitate şi voci ale unor copii şi tineri cu reale aptitudini muzicale. În prima zi a festivalului – joi, 16 iunie – tinerii talentaţi din Sibiu au avut ocazia de a participa la un ‘Masterclass’, la Palatul Copiilor din Sibiu, având drept mentori compozitori, muzicieni ori artişti. În aceeaşi zi a avut loc un spectacol în localitatea Apoldu de Jos, urmat, în dimineaţa zilei de 17 iunie, de un spectacol în localitatea Cisnădioara, pentru copiii Fundaţiei ‘Little John’.

În prima zi de concurs – vineri, 17 iunie – pe scena din Habermann Markt au cântat concurenţii de la secţiunile muzică folk, muzică tradiţională şi ‘Cântec pentru Dumnezeu’. Momente speciale ale zilei au fost spectacolul ‘Copilărie în ie’ – o paradă a costumelor populare autentice sau stilizate, dar şi spectacolul de dans al trupei ‘Young Till Death’. Publicul festivalului a putut asculta şi recitaluri susţinute de Fanfara Academiei Forţelor Terestre ‘Nicolae Bălcescu’ din Sibiu, de artistul Mircea Vintilă – care a cântat melodii binecunoscute precum ‘Hanul lui Manuc’, ‘Popa Nan’, ‘Lăptăria lui Enache’, ‘Peste răbdări te-am aşteptat’, ‘Adio, deci pe curând’, ‘Barca’, ‘Dragostea e o salată’, ‘Sunt un frate tânăr’, ‘Lume, lume’, ‘Cântecul bufonului’, ‘Mielul’ – precum şi de Cenaclul ‘Lumină lină’, condus de preotul Cătălin Dumitrean, cu participarea extraordinară a părintelui Doru Gheaja, care în anii ’70 a cântat în Cenaclul Flacăra. Astfel, au putut fi ascultate şi alte melodii cunoscute – ‘Căciula’, ‘Treceţi, batalioane române, Carpaţii’, ‘Nu uita că eşti român’ – lansate şi cântate la spectacolele Cenaclului Flacăra.

A doua zi de concurs – sâmbătă, 18 iunie – a reunit evoluţiile scenice şi muzicale ale copiilor şi tinerilor înscrişi la secţiunea muzică de divertisment, inclusiv la subsecţiunile ‘Portret compozitor Adrian Ordean’, ‘Portret compozitor Codruţ Croitoru’ şi ‘Remember’, dedicată compozitorului Şerban Georgescu şi artistei Mădălina Manole.

Un moment special al zilei a fost acela în care muzicianului Adrian Ordean, originar din Sibiu, i-au fost înmânate diploma prin care i s-a conferit, din partea Consiliului Local, titlul de cetăţean de onoare al municipiului şi Cheia oraşului, de către viceprimarul Corina Bokor, ‘pentru întreaga activitate artistică, pentru contribuţia adusă muzicii’ şi ‘pentru promovarea oraşului’.

‘Sunt emoţionat de ceea ce văd în braţele mele, mai ales că acum, spre sfârşitul carierei mele, iată că nu am rămas singur. Sibiu nu este doar oraşul natal pentru mine, ci şi un prieten adevărat, care îmi oferă nişe lucruri formidabile şi vin de fiecare dată aici cu plăcere, aici am crescut (…) De zece ani încercăm să facem cât mai cunoscut acest festival’, a declarat muzicianul Adrian Ordean.

A doua zi a festivalului a cuprins şi un spectacol aniversar cu recitaluri ale unor tineri artişti – Denise Ordean, Dominique Simionescu, Cătălina Dumitrean, Ellie Haddad – şi ale unora dintre câştigătorii ediţiilor precedente – Bryana Holinger, Iulia Perpelea. Seara s-a încheiat cu un recital al trupei Compact B, care a amintit publicului hituri precum: ‘Trenul pierdut’, ‘Pseudofabula’, ‘Mă voi întoarce’, ‘Să te gândeşti la mine’, ‘Ploaia’, ‘Toamnă în sufletul meu’.

În ultima zi a festivalului – duminică, 19 iunie – au fost desemnaţi câştigătorii ediţiei a X-a a ‘HermannstadtFest’, concurenţii fiind răsplătiţi cu premiile oferite de juriul (a cărui componenţă a fost diferită, în funcţie de secţiunile din concurs) alcătuit din compozitori, realizatori radio-tv, interpreţi consacraţi, ziarişti, profesori de specialitate, precum şi reprezentanţi ai organizatorilor – Adrian Ordean (compozitor, instrumentist, membru al trupei Compact B, preşedintele juriului şi preşedinte de onoare al festivalului), Daniel Vecsei (profesor şi director al Palatului Copiilor Sibiu), Diana Matei (profesor), Rodica Popa Comăniciu (muzicolog specializat în pedagogie muzicală şi cânt popular, interpretă de muzică populară), Bogdan Dragomir (muzician, jurnalist, realizator şi producător de emisiuni radio, coordonator de festivaluri naţionale de creaţie şi interpretare), Denise Ordean (cântăreaţă), Codruţ Croitoru (compozitor, instrumentist, solist al trupei Taylor), Daniela Carmen Popa (interpretă de muzică populară), Isabela Tomiţă (interpretă de muzică populară), Eniko Georgescu (artistă).

Au fost acordate numeroase premii: Marele trofeu pentru secţiuni ale concursului; Trofeul ‘Adrian Ordean’; Premiul I cu excelenţă ‘Adrian Ordean’ (pentru subsecţiunea ‘Portret compozitor Adrian Ordean’); Premiul I cu excelenţă ‘Codruţ Croitoru’ (pentru subsecţiunea ‘Portret compozitor Codruţ Croitoru’); Premiul I cu excelenţă ‘Remember’ (pentru subsecţiunea dedicată compozitorului Şerban Georgescu şi artistei Mădălina Manole); Premiul I cu excelenţă pentru fiecare secţiune a concursului, Premiile I, II şi III (pentru fiecare secţiune/categorie de vârstă), menţiuni (pentru fiecare secţiune/categorie de vârstă), premii speciale din partea juriului, a organizatorilor, a partenerilor şi sponsorilor.

Marele trofeu la secţiunea muzică de divertisment a fost câştigat de Rareş Ioan, cel de la secţiunea muzică tradiţională – de Diana Dicoi, trofeul ‘Adrian Ordean’ – de Tudor Miron, Premiul I cu excelenţă ‘Adrian Ordean’ – de Călin Luca (reprezentant al SUA), Premiul I cu excelenţă ‘Domy Music Star’ – de Cristiana Damian. Aceste premii au fost înmânate câştigătorilor de muzicianul Adrian Ordean, preşedintele juriului, care a spus că ediţia din 2022 a evenimentului ‘a fost specială, ca în fiecare an’.

‘Ediţia a zecea a festivalului a fost specială, ca în fiecare an. Toate ediţiile au fost speciale. Şi acum, ca şi în anii precedenţi, am văzut copii talentaţi, departajaţi la notare de o zecime sau o sutime, din acest motiv am dat şi două premii întâi unde a fost nevoie. Premiul cu numele meu l-am acordat lui Tudor Miron – un copil talentat, care cântă bine şi la chitară la vârsta de doar 10 ani. Se vede că e trup şi suflet pentru arta asta, pentru muzică, îi doresc succes. Apreciez foarte mult copiii care cântă şi la un instrument muzical – pian, chitară. Iar el cântă foarte bine la chitară la vârsta de 10 ani’, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Ordean.

Muzicianul şi jurnalistul radio Bogdan Dragomir, membru al juriului ‘HermannstadtFest’ de mulţi ani, a spus că a fost destul de dificilă departajarea concurenţilor. În fiecare an, el acordă unui concurent premiul numit ‘Tinere talente’ – din partea Radio România Regional -, premiu prin care copiii şi tinerii talentaţi sunt susţinuţi să facă performanţă.

‘De la an la an, ediţiile festivalului au fost mai performante. Eu cred că cel mai mare câştig pentru concurenţi este acumularea experienţei care îi ajută să fie din ce în ce mai buni. Voi acorda şi anul acesta premiul ‘Tinere talente’. De obicei, încerc să promovez un talent deja format, din categorii de vârstă mai mari. Anul acesta, am descoperit un copil foarte talentat şi foarte tânăr, care a cântat singur cu chitara, ne-a impresionat şi pe mine, şi pe Adi Ordean. Am simţit că există acea… flacără în el. Anul acesta acord premiul ‘Tinere talente’ lui Tudor Miron’, a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Dragomir.

Artista Eniko Georgescu, cea care i-a fost soţie compozitorului Şerban Georgescu în ultimii ani ai vieţii acestuia, a afirmat că a participat cu emoţie şi cu plăcere la acest eveniment – împreună cu Alessia, fiica ei şi a compozitorului – pentru că ‘HermannstadtFest’ este un festival de renume.

‘Copiii care au concurat la fiecare secţiune în parte depun multă muncă şi mult efort. Referindu-mă la secţiunea în care am fost membru al juriului, dedicată compozitorului Şerban Georgescu, pot spune că aceşti copii cu vârste foarte fragede, care au cântat compoziţiile lui Şerban – care, prin vocea Mădălinei Manole, au devenit şlagăre – m-au impresionat. Îi felicit pe aceşti copii!’, a declarat, pentru AGERPRES, Eniko Georgescu.

Ultima zi a festivalului a oferit participanţilor şi spectatorilor şi întâlnirea cu invitaţi-surpriză – Maya Ecaterina Giotea, Jaqueline Crăciun, Bryana Holinger, Anastasia Boroată, Roxana Gherghel, Ana Bianca Marinescu.

Festivalul ‘HermannstadtFest’ din 2022 a fost organizat de Asociaţia ‘Domy Music Star’ Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu, Asociaţia Filantropică ‘Olivia’, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, Radio ‘Trinitas’ Sibiu, Cercul Militar Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Sibiu, Radio România Regional, secţia de Muzică Religioasă a Facultăţii de Teologie ‘Andrei Şaguna’ din cadrul Universităţii ‘Lucian Blaga’ Sibiu, Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu şi Studio Canto ‘Rodica Popa Comăniciu’.

Evenimentul muzical a fost susţinut şi promovat de Radio România Regional şi de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, fiind cofinanţat de Primăria Sibiu şi de Consiliul Judeţean Sibiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks