Spectacolul ‘A douăsprezecea noapte sau Noaptea Magilor’, o redimensionare contemporană după Shakespeare, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, este prezentat în premieră vineri, de la ora 19,00, la Sala ‘Horia Lovinescu’ a Teatrului Nottara, informează un comunicat transmis AGERPRES.
‘Doi fraţi gemeni, Viola şi Sebastian, sunt despărţiţi de un naufragiu. Odată ajunsă în Iliria, Viola se travesteşte în băiat, îşi ia numele Cesario şi începe să suspine după ducele Orsino, la rândul lui îndrăgostit de cruda contesă Olivia. Dar soarta se joacă de-a v-aţi ascunselea cu ei şi Olivia se îndrăgosteşte pe viaţă şi pe moarte exact de Cesario, băiatul în pantalonii căruia se ascunde, de fapt, o fată. La rândul lui, Malvolio, cel mai aspru pedepsit personaj din întreaga operă a lui Shakespeare, suspină şi el după frumoasa Olivia, în timp ce Sir Andrew, cu suita lui de beţivani simpatici, vă dă întâlnire pe teritoriul comediei absolute. Şi între cele două lumi, legătura o face bufonul Feste’, se arată în sinopsisul spectacolului.
Din distribuţie fac parte Cerasela Iosifescu, Luminiţa Erga, Daria Pentelie, Dan Bordeianu, Alexandru Jitea, Sorin Cociş, Mihai Marinescu, Lucian Ghimişi, Tudor Cucu-Dumitrescu, Rareş Andrici, Răzvan Bănică, Filip Ristovski, Mircea Teodorescu.
Decorul este realizat de Andreea Săndulescu, costumele îi aparţin Alexandrei Boerescu, coregrafia – Ioanei Marchidan, iar muzica originală este semnată de Alexandru Suciu.
Biletele se găsesc pe www.nottara.ro şi la agenţia Teatrului Nottara.