AcasăStiri generale'A fi sau a nu fi' în regia lui Vlad Massaci -...

‘A fi sau a nu fi’ în regia lui Vlad Massaci – premieră la Teatrul de Comedie, pe 11 noiembrie

Spectacolul ‘A fi sau a nu fi’ de Nick Whitby, în regia lui Vlad Massaci, va fi prezentat în premieră, la Sala ‘Radu Beligan’ a Teatrului de Comedie, pe 11 noiembrie, de la ora 19,00.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis marţi AGERPRES, din distribuţie fac parte Liviu Pintileasa, Ilona Brezoianu, Alin Florea, Angel Popescu, Răzvan Krem Alexe, Alex Conovaru / Sorin Miron, Simona Stoicescu / Andreea Samson, Şerban Georgevici, Andreea Alexandrescu, Ştefan Voicu, Tudor Palade, Ştefan Pîrnuş.

‘Deşi povestea din piesă se întâmplă în al Doilea Război Mondial, în Polonia, cred că nu îi e greu nimănui să vadă paralelismul cu prezentul. Dar acest spectacol nu e despre război, nu e despre violenţă, ci, din contră, e despre candoare, curaj, imaginaţie şi inteligenţă. Adică despre a fi om. E o declaraţie de dragoste pentru teatru şi făcătorii de teatru, începând cu actorii şi ajungând la maşinişti şi cabiniere. E un spectacol despre forţa iluziei, despre jocul cu convenţia teatrală care ne leagă pe noi, cei de pe scenă, de ei, cei din sală; despre magia teatrului. E şi o uşă deschisă spre măruntaiele teatrului, acolo unde locuiesc nişte oameni cu aparenţă de normalitate numiţi actori, roşi de vanitate, înălţaţi de generozitate. ‘A fi sau a nu fi’ al lui Nick Whitby e o adaptare a unui film celebru din 1942 al marelui regizor evreu, de naţionalitate germană, refugiat din calea naziştilor la Hollywood – Ernst Lubitsch. E o comedie despre umanitatea din noi, despre curaj, despre talent şi despre miza actorului atunci când se dezvăluie spectatorului. La final, spectatorul îşi va pune, sper, aceeaşi întrebare hamletiană: a fi sau a nu fi (om)? Aceasta e întrebarea’, afirmă Vlad Massaci, citat în comunicat.

Versiunea scenică a lui Nick Whitby după filmul lui Ernst Lubitsch ‘A fi sau a nu fi’, scenariul de Edwin Justus Mayer şi Melchior Lengyel, a avut premiera pe Broadway la Teatrul Friedman în anul 2008 şi de atunci a fost montată de peste 20 de ori în Germania, Austria, Elveţia, Polonia, Grecia, Finlanda, România, Spania, Olanda, Ungaria şi Republica Cehă, precizează sursa citată.

Biletele au fost puse în vânzare pe site-ul Teatrului de Comedie – www.comedie.ro.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks