AcasăStiri generaleA fost aprobată Strategia de Dezvoltare Locală a Sectorului 5

A fost aprobată Strategia de Dezvoltare Locală a Sectorului 5

Consiliul Local al Sectorului 5 a aprobat miercuri Strategia de dezvoltare a acestei zone administrative, până în anul 2027.

Potrivit referatului de aprobare, documentul vizează îmbunătăţirea calităţii şi diversităţii locurilor de muncă disponibile, precum şi a calităţii vieţii cetăţenilor şi mediului economic local.

Conform unui sondaj ataşat documentului, realizat în perioada 14 martie – 3 aprilie, pe un eşantion de 1.067 de respondenţi, 70% s-au declarat mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de condiţiile generale din sector, iar 54% au spus că sunt nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi de aspectul clădirilor din sector.

Mai mult de jumătate (55%) dintre cei chestionaţi au fost nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de termoizolarea clădirilor. Doar 35% dintre respondenţi au fost mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de nivelul de rezistenţă al clădirilor, iar 34% s-au declarat nemulţumiţi de numărul locurilor de muncă.

Totodată, 72% au fost mulţumiţi de transportul în comun din sector, iar 56% au fost mulţumiţi de starea străzilor. 50% au declarat că este foarte importantă sporirea numărului de piste pentru biciclişti.

Potrivit cercetării, 92% dintre respondenţi au fost mulţumiţi de furnizarea distribuţiei de gaze naturale, 88% au apreciat favorabil distribuţia energiei electrice, iar 86% conexiunea la internet.

Pe de altă parte, 61% au fost mulţumiţi de numărul de şcoli din sector, iar 55% au apreciat calitatea sistemului de învăţământ.

Cercetarea a indicat că 50% dintre cei chestionaţi au fost nemulţumiţi de dotarea din spitale şi cabinete medicale.

Printre proiectele care ar urma să fie implementate în Sectorul 5, până în 2027, se numără:

* reabilitarea, modernizarea şi extinderea infrastructurii rutiere – 50 de milioane de euro, prin PNIAS, bugete locale;

* reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin reorganizarea circulaţiei rutiere – 20 de milioane de euro, prin POR, buget local şi alte surse de finanţare;

* resistematizarea rutieră, prin realizarea de străzi cu sens unic pentru fluidizarea traficului – 15 milioane de euro prin POR, bugetul local şi alte surse de finanţare;

* investiţii în infrastructura pentru biciclişti – 10 milioane de euro prin AFM şi alte surse de finanţare;

* crearea de zone pietonale şi semipietonale de tranzit – 10,5 milioane de euro prin POR şi bugetul local;

* realizarea de treceri de pietoni inteligente – 5,5 milioane euro prin POR şi bugetul local;

* amenajarea de spaţii de parcare în zonele rezidenţiale – 12,5 milioane euro prin bugetul local;

* sistem de supraveghere video în zonele vulnerabile – 5 milioane euro prin fonduri europene şi bugetul local;

* expertizarea tehnică, proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare şi a clădirilor cu risc seismic – 100 de milioane de euro de la bugetul local şi alte surse de finanţare;

* creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice – 100 de milioane de euro prin fonduri europene, bugetul local şi alte surse de finanţare;

* reconversia funcţională a terenurilor existente şi înfiinţarea de parcuri şi zone de recreere – 15 milioane de euro;

* sistem de colectare selectivă a deşeurilor – 39 de milioane de euro, prin fonduri europene şi bugetul local;

* dezvoltarea infrastructurii medicale – 20 de milioane de euro;

* Program Integrat de Incluziune şi Dezvoltare Socială Zona Ferentari – 125 de milioane de euro prin fonduri europene şi bugetul local;

* amenajarea, extinderea şi modernizarea zonelor de agrement şi petrecere a timpului liber – 20 de milioane de euro;

* dezvoltarea incubatoarelor de afaceri prin construirea/extinderea spaţiilor aferente şi dotarea acestora -14,2 milioane de euro, prin POR, bugetul local şi alte surse de finanţare;

* reabilitarea pieţelor locale – 15 milioane de euro, de la bugetul local.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks