AcasăStiri generaleA început Tabăra de creaţie 'Vara pe uliţă' de la Muzeul Satului;...

A început Tabăra de creaţie ‘Vara pe uliţă’ de la Muzeul Satului; Paula Popoiu: Am împlinit, deja, 30 de ani

Cea de-a 30-a ediţie a Taberei de creaţie ‘Vara pe uliţă’ a debutat luni, la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’, timp de patru săptămâni aproximativ 500 de copiii urmând a lucra alături de meşteri populari din întreaga ţară, care îi vor iniţia în tainele meşteşugurilor populare.

Programată între 11 iulie şi 5 august, tabăra include o paletă largă de activităţi prin intermediul cărora copiii îşi pot petrece vacanţa de vară într-o atmosferă prietenoasă şi rustică, ce aminteşte de curtea bunicilor de la ţară, scopul programului fiind acela de a insufla celor mici dragostea pentru tradiţie şi cultură şi de a duce meşteşugurile tradiţionale mai departe.

În cadrul ceremoniei de deschidere, desfăşurată la Scena Dumitra din incinta muzeului, copiii înscrişi au făcut cunoştinţă cu profesorii care îi vor iniţia în tainele meşteşugurilor populare: olărit, ţesut, croit-cusut-brodat, încondeiat ouă, confecţionat păpuşi, măşti şi podoabe populare, sculptat în lemn, pictat icoane pe lemn şi pe sticlă, prelucrarea artistică a pielii, dansuri populare, modelaj în lut, confecţionat jucării din lemn, împletituri sfoară, fotografie.

‘Am avut în jur de 1.000 de oameni. Mulţi copii, mulţi bunici, mulţi tătici şi mămici. După care meşterii i-au preluat, au mers la ateliere şi acum sunt în tabără şi îşi fac atelierele. În plus, în afara învăţării meşteşugurilor, vor avea pauze în care vor juca oină, vor participa la ateliere de teatru pentru copii, dans, muzică. Peste două săptămâni se vor întâlni şi cu copii de la Tabăra medievală, cu Asociaţia Lupus Dacus, care îi vor învăţa să cânte la instrumente tradiţionale vechi şi câte ceva despre cam cum se desfăşura viaţa în Evul Mediu’, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Muzeului Satului, Paula Popoiu.

Popoiu a arătat că în fiecare an numărul de copii a crescut.

‘Am avut şi 2.000 de copii, într-o vară, înainte de pandemia de COVID -19. Şi acum cred că numărul merge către 500 de copii, în mod sigur. Şi încă mai facem înscrieri, pentru că avem 100 de locuri care sunt gratuite, rezervate pentru copii cu situaţii sociale deosebite, care nu-şi pot plăti tabăra în altă parte şi nici la noi, copii cu probleme financiare şi de sănătate. Dar nu ne oprim aici, dacă vin peste sută, sigur că le aprobăm în continuare’, a arătat managerul.

Paupa Popoiu a mai informat că mulţi dintre copiii care au frecventat tabăra la ediţiile anterioare sunt acum profesori pentru cei mai noi sosiţi la ‘Vara pe uliţă’.

‘Tabăra are peste 30 de ani. Deja este cunoscută în Bucureşti, este marcă înregistrată la OSIM şi prin urmare e locul în care, în fiecare vară, copii ştiu că aici se pot întâlni. Sunt copii care vin la câte cinci-şase ediţii, avem şi copii care au crescut aici, în muzeu, la această tabără şi acum au peste 18 ani şi sunt profesori în tabără. De exemplu, una dintre fete este Cristina Mareş, care la ediţia aceasta nu participă pentru că este ocupată, lucrează la Guvern. Mama şi bunica ei au fost ţesătoare şi din păcate amândouă au murit, dar acum ea le urmează în tradiţie şi ea mai vine la tabără şi îi învaţă pe copii să ţeasă. Sunt ţesături din păr de capră, ceva cu totul special. Ea a crescut în muze, practic’, a mai spus Paula Popoiu.

În cadrul evenimentului, studenţii de la UNATC au susţinut spectacolul ‘Paparuda’.

Au fost prezenţi, alături de copii şi de profesori, comisarul şef de Poliţie Sorin Stănică, doctorul Mihail Voicescu de la Crucea Roşie Română, filiala Sector 1.

Atelierele din cadrul taberei ‘Vara pe uliţă’ se adresează copiilor de la 4 ani la 18 ani. Taxa de participare este de 300 de lei/participant/săptâmână/atelier şi include şi taxa de însoţitor pentru copii cu vârsta între 4 şi 8 ani. Sunt acceptaţi 10 copii pe atelier. Cei care nu au apucat să se înscrie o pot face în continuare, precizează instituţia muzeală.

Programul atelierelor este următorul

* 11-15 iulie – 10 copii/atelier – 12 ateliere (olărit, modelaj în lut, ţesut, păpuşi, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, podoabe populare, jucării din lemn, prelucrarea artistică a pielii, sculptură în lemn, măşti populare, croit-cusut-brodat, modelaj în lut baby);

* 18-22 iulie – 10 copii/atelier – 11 ateliere (olărit, modelaj în lut, ţesut, păpuşi, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, podoabe populare, jucării din lemn, dansuri populare, modelaj în lut baby, bricolaj baby);

* 25-29 iulie – 10 copii/atelier – 11 ateliere (olărit, modelaj în lut, ţesut, păpuşi, icoane pe sticlă, icoane pe lemn, podoabe populare, fotografie, artă medievală, modelaj în lut baby, bricolaj baby);

* 1-5 august – 10 copii/atelier – 13 ateliere (olărit, modelaj în lut, ţesut, păpuşi, măşti populare, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, podoabe populare, încondeiat ouă, sculptură în lemn, împletituri sfoară, modelaj în lut baby, bricolaj baby).

Înscrierile au loc atât la sediul Muzeului Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’, clădirea Arhondaric, Şos. Kiseleff nr. 28, de luni până joi, între orele 10,00 şi 15,00, iar vineri între orele 10,00 şi 13,00, cât şi online, la adresa de email tabaravarapeulita@gmail.com.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks