Meşterul popular Toader Bârsan – ambasador al turismului maramureşean – s-a stins din viaţă marţi, la vârsta de 78 de ani.
Anunţul a fost făcut marţi de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului.
‘Cu multă întristare şi durere în suflet, vă aducem la cunoştinţă faptul că domnul Toader Bârsan, meşterul popular cioplitor în lemn din localitatea Bârsana şi ambasador al turismului maramureşean, a trecut la Domnul, astăzi, la vârsta de 78 de ani. Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, împreună cu preoţii şi monahii care l-au cunoscut, transmit condoleanţe şi mângâiere şi alinare sufletească familiei îndoliate, soţiei Anuţa, celor doi fii, părintele Teodor – slujitor la Mănăstirea Bârsana şi domnului Ion Bârsan – care, împreună, duc cu multă dragoste mai departe arta sculpturii în lemn şi construirea de biserici de lemn’, precizează Episcopia.
Toader Bârsan a construit la Mănăstirea ‘Sfânta Ana’ Rohia poarta de intrare lângă mormântul arhiepiscopului Justinian (în anul 1988), precum şi troiţa din faţa cimitirului lăcaşului monahal.
Toader Bârsan este meşterul care a făcut cunoscut numele Maramureşului până la Muzeul Smithsonian din Washington, pentru care a sculptat acolo o poartă maramureşeană. Prin această poartă a trecut însuşi Bill Clinton, preşedintele Statelor Unite ale Americii, din acea vreme, potrivit sursei citate.
”O adevărată poartă maramureşeană nu poate să nu aibă arborele vieţii. De el aparţine funia, colacul înseamnă bogăţie, rozeta – soarele. Aici avem fagurele de miere, aici peştele, simbolul curăţeniei, aşa să fie omul de curat la suflet cum e peştele pe dinafară, că el numai în apă trăieşte”, mărturisea artistul, în anul 2014.
În semn de recunoştinţă pentru promovarea culturii şi a meşteşugurilor maramureşene, acesta a primit în urmă cu câţiva ani, de la Consiliul Judeţean Maramureş, titlul onorific de ‘Ambasador al Turismului Maramureşean’.