AcasăStiri generaleA murit sculptorul Dumitru Pasima

A murit sculptorul Dumitru Pasima

Sculptorul Dumitru Pasima a murit, marţi, la vârsta de 87 de ani, a anunţat fiica artistului, Lila Passima, într-o postare pe Facebook.

‘Dumitru Pasima – Tache pentru familie şi apropiaţi, Pasima pentru colegii de breaslă – a spus ieri la revedere unei lumi pe care el nu o mai simţea ca fiindu-i apropiată. Cu o seriozitate şi o atitudine aproape ascetică faţă de meseria lui, pe care a iubit-o până la sfârşit cu un devotament neîmpuţinat, sever în principii şi un pedagog rar, cu o înţelegere profundă a substanţei lăuntrice a sculpturii şi o perspectivă morală asupra mişcării noastre în lume, Dumitru Pasima a dăruit sculpturii şi artei româneşti o mică lume mare, pe care dacă ai şansa să o descoperi şi să o vizitezi o vei păstra în gândurile şi bucuriile inimii tale’, a scris Lila Passima.

Potrivit acesteia, Dumitru Pasima a fost un artist al cărui demers ‘a explorat de-a lungul timpului teritoriul sculpturii clasice, adăugându-i elemente ale spiritualităţii lumii creştine şi construind o sinteză formală apropiată lumii greco-romane, culturilor mediteraneene şi bizantine’.

‘Folosind sistemul de semnificaţii şi simboluri din lumea tradiţională creştină, cu surse de inspiraţie din arta ţărănească şi cultă autohtonă, cât şi a teritoriilor din Balcani, Dumitru Pasima a creat o sculptură monumentală epurată de accesorii decorative şi descriptive, transfigurând semnele lumii figurative într-o poetică a geometriei spaţiului sacru (Poarta, Veghe, Sacrificiu, Mioritica, Scara, Pieta, Mama şi Fiul, Zbor, Intrarea în paradis etc.). Nu acelaşi lucru a urmărit în arta portretului, unde atenţia sa s-a îndreptat spre frământarea şi modelarea expresivă a materiei, spre surprinderea expresiei chipului până la detaliile ultime ce construiesc identitatea, dând astfel imaginii figurative o materialitate şi o plasticitate ce l-a apropiat de arta portretului roman. Lumea atelierului artistului reconstituie fragmentar contextul cultural şi social în care acesta s-a format şi şi-a conturat demersul artistic începând cu primele tabere de sculptură de la Măgura, Căsoaia şi Arad şi până la creaţiile ultimilor ani dedicate explorării portretului şi monumentelor de for public’, a adăugat Passima.

Născut în anul 1935, în Macedonia, sculptorul Dumitru Pasima a absolvit, în 1963, cursurile Academiei de Artă Bucureşti, Secţia sculptură.

A fost profesor de sculptură la Liceul de Arte Plastice ‘Nicolae Tonitza’ din Bucureşti şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Romania.

Printre lucrările de for public realizate de artist se numără: Alexandru Lăpuşneanu – Blaj; bustul lui Mihai Eminescu – Lugoj; Vlad Ţepeş şi Titu Maiorescu – Bucureşti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks