AcasăPolitica„A ştiut Maior despre aranjamentele tandemului Coldea-Dumbravă? Răspuns: Da!”, spune jurnalistul Bogdan...

„A ştiut Maior despre aranjamentele tandemului Coldea-Dumbravă? Răspuns: Da!”, spune jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob

„Scandalul amorsat de plîngerile penale multiple la DNA împotriva generalilor Coldea și Dumbravă și dezvăluirile despre cum erau folosite culoarele tactice ale justiției, fabricările de dosare șamd, a ridicat o întrebare legitimă. Anume dacă gruparea Coldea a făcut ce a făcut cu sau fără știința celui care le-a fost superior ierarhic timp de mai bine de opt ani: directorul SRI, George Maior. Iar răspunsul e da! Și l-a dat chiar George Maior”, scrie, pe inpolitics.ro, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob.

„În octombrie 2012, Maior, pe atunci încă director al serviciului, a dat un interviu ziaristului Emil Hurezeanu, la postul Realitatea TV, în cadrul emisiunii ”Ediție specială – SRI, între mit și adevăr”.

Iar în emisiune, Hurezeanu i-a adresat o întrebare cu bătaie lungă lui Maior:

”La un moment dat, s-a spus că există o celulă de criză, de care dumneavoastră nu ați avea cunoştinţă, probabil, aţi fost oarecum protejat de această informaţie, la nivelul primilor adjuncţi din servicii, SRI – dl Coldea, SIE – dl Predoiu, care, aproape fără ştiinţa directorilor politici – care de multe ori sunt înconjuraţi ca viermii de mătase într-un cocon, protejaţi şi ţinuţi la distanţă de afacerile ”dirty jobs” (murdare n.n.) ale adevăratului serviciu – şi că aceste servicii sau celule de criză ar fi lucrat în favoarea dlui preşedinte Băsescu, punîndu-i la dispoziţie, chiar prin doamna general care conduce Departamentul de Surse Deschise de la SRI (Elena ”Anaconda” Iftode n.n.), informaţii, interpretări. E adevărat?”.

La care răspunsul directorului SRI nu a lăsat loc de echivoc: ”Directorul știe absolut tot!”.

”Sunt lucruri absolut false.

În primul rând, un director cunoaşte la perfecţiune ce se întâmplă în sistemul de informaţii, în al doilea rând, am operat, în mod normal şi firesc, în acea arhitectură constituţională care a existat. Deci ne-am făcut datoria transmiţând informaţii beneficiarilor legali de atunci în stat: Guvern, preşedinte interimar. Nu au fost probleme, lucrurile au fost tratate corect, nici măcar nu a existat o tensiune – ca să folosesc acest termen – în cadrul Serviciului, oamenii au fost obişnuiţi să lucreze profesionist, nu s-au uitat către exterior, s-au uitat la meseria lor. Lucrurile au fost foarte clare din acest punct de vedere. Că unii au încercat, prin inducerea acestor percepţii, prin folosirea acestor neadevăruri în discursul media sau discursul public, să pună presiune pe Serviciu este cu totul altă chestiune. Am rezistat şi vom rezista oricăror tipuri de presiune de acest gen. Niciodată nu se vor putea dovedi aceste lucruri, pentru că nu au existat”, a mai spus Maior.

Ceea ce spulberă legenda circulîndă, conform căreia directorul SRI poate fi ”împachetat” de subalternii săi, în realitate el avînd date despre orice situație. Nu o spunem noi, a spus-o chiar directorul.
Ceea ce înseamnă că, în scandalul Coldea-Dumbravă, chiar ar putea avea ceva de spus anchetatorilor, dacă va fi solicitat”, scrie jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob.

Articolul „A ştiut Maior despre aranjamentele tandemului Coldea-Dumbravă? Răspuns: Da!”, spune jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks