Academia Română a anunţat vineri că a achiziţionat 17 manuscrise şi documente semnate Mircea Eliade, majoritatea aparţinând perioadei de adolescenţă şi tinereţe, începând cu anul 1922, când scriitorul avea doar 15 ani.
Printre lucrările cumpărate se află studiul ‘Umanismul indian’, eseul ‘Misterele şi iniţierea orientală’, traducerea lucrării ‘Ispitirea diavolului’ de Giovanni Papini, caiete-manuscris precum ‘Din carnetul unui cercetaş’ şi ‘Amintiri din retragere’, precum şi schiţe, rezumate sau texte care au stat la baza câtorva conferinţe susţinute la Radio Bucureşti în perioada 1932 – 1938.
Totodată, au fost cumpărate câteva scrisori primite de la profesorul său Constantin Rădulescu-Motru, de la Constantin Noica şi Surendranath Dasgupta şi corespondenţă cu jurnalistul Horia Stanca din anii în care Eliade a lucrat ca angajat cultural pe lângă Legaţia Regală a României la Lisabona, precizează Academia Română, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
În 2019, dr. Eugen Ciurtin, cercetător la Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române, susţinut de directorul institutului, dr. Bogdan Tătaru-Cazaban, şi de prof. univ. Bogdan Creţu, directorul Institutului de Filologie Română ‘A. Philippide’ – Filiala Iaşi a Academiei Române, semnala printr-o petiţie naţională, alături de alţi intelectuali, riscul risipirii bogatului fond documentar lăsat în custodia familiei de către Mircea Eliade la plecarea sa din România.
O conferinţă de presă dedicată ultimei achiziţii va fi susţinută de preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, şi vicepreşedintele Răzvan Theodorescu, marţi, 20 aprilie, de la ora 13,00, la Clubul Academicienilor.
Manuscrisele vor fi expuse în ziua conferinţei de presă la Clubul Academicienilor, apoi vor fi donate Bibliotecii Academiei Române, urmând să completeze Fondul Mircea Eliade de la Cabinetul de Manuscrise, Carte Rară şi să pună bazele constituirii unei arhive publice Mircea Eliade, la dispoziţia cercetătorilor operei sale.