Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunţă că extinde accesul în sistemul informatic integrat de cadastru şi carte funciară eTerra pentru partenerii săi.
Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, primăriile, consiliile judeţene, instituţii, autorităţi, avocaţi şi alte entităţi care îndeplinesc servicii publice vor avea acces gratuit permanent la informaţii din cărţile funciare existente în eTerra.
‘Dreptul de acces la baza de date a ANCPI va fi nominal şi va fi acordat exclusiv pentru îndeplinirea unor activităţi punctuale. Totodată, persoanele desemnate în acest sens au obligaţia de a nu furniza informaţiile colectate unei terţe persoane fizice sau juridice, instituţie sau autoritate publică, în lipsa acordului explicit şi formal al ANCPI. Respectarea acestor condiţii va fi monitorizată şi analizată de o comisie de specialişti instituită la nivelul ANCPI. Extinderea accesului în eTerra pentru noi categorii de parteneri reprezintă un pas important către interconectarea bazelor de date ale instituţiilor statului român, care va eficientiza activitatea administraţiei centrale şi locale’, a explicat Hajnalka Ildiko Vig, preşedinte-director general al ANCPI, citată în comunicat.
Noile reglementări vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 813/14.07.2022 al directorului general al ANCPI privind aprobarea condiţiilor de acces la datele şi informaţiile din sistemul informatic de cadastru şi carte funciară.
În prezent, ANCPI acordă acces online gratuit în eTerra notarilor publici, executorilor judecătoreşti, experţilor judiciari şi persoanelor fizice şi juridice autorizate să efectueze lucrări de cadastru, geodezie şi cartografie.