AcasăStiri generaleAccident auto la Fântâna Mioriţa - Un tânăr de 21 de ani...

Accident auto la Fântâna Mioriţa – Un tânăr de 21 de ani a decedat

Un tânăr de 21 de ani a decedat în urma unui accident rutier produs marţi dimineaţă, în jurul orei 5,20, în zona Fântânii Mioriţa, după ce conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 70 de ani, a intrat în coliziune cu maşina condusă de tânăr.

‘În urma impactului, cel de-al doilea autovehicul a fost proiectat într-un copac din zona care desparte cele două sensuri de circulaţie. Au fost aplicate manevre de resuscitare la faţa locului conducătorului acestui autovehicul, în vârstă de 21 de ani, ulterior constatându-se decesul’, informează Brigada Rutieră a Capitalei.

Conducătorul auto în vârstă de 70 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

Traficul este restricţionat pe benzile 3 de circulaţie, ambele sensuri, în zona producerii evenimentului.

Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks