Patru elevi aflaţi în microbuzul şcolar care a fost implicat, luni, într-un accident rutier produs în zona localităţii prahovene Drăgăneşti sunt răniţi, dar conştienţi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Potrivit sursei citate, în microbuz se aflau în total 19 copii. Iniţial autorităţile au anunţat că în microbuz se află 17 copii.
În accident a fost implicat şi un autoturism.
La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de descarcerare, 10 ambulanţe SMURD şi patru ambulanţe SAJ.
Începând cu ora 14,29 a fost declanşat Planul roşu de intervenţie la nivelul judeţului.