Rezultatul testării cu aparatul DrugTest a conducătorului autocarului care a lovit limitatorul de înălţime aflat înaintea pasajului Unirii este negativ, potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere a Capitalei.
O persoană a murit şi o alta este grav rănită în urma accidentului de autocar care a avut loc vineri la Pasajul Unirii, a informat Ministerul Sănătăţii.
‘S-au înregistrat 21 de răniţi, unul este în stare gravă, şi un deces’, a precizat ministerul.
Din primele informaţii, rezultă că autocarul – în care se aflau 47 de pasageri – a rupt limitatorul de înălţime aflat înaintea pasajului.
Ca urmare a accidentului, mai mulţi pasageri au fost răniţi, iar unii dintre aceştia au fost încarceraţi.
Alături de echipajele SMURD au intervenit 10 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, care au acordat asistenţă medicală de urgenţă şi au transportat victimele la Spitalele Floreasca, Universitar, ‘Bagdasar Arseni’, ‘Sfântul Ioan’ şi Militar, a menţionat Ministerul Sănătăţii.