„Când nici nu ajunsese președinte, Iohannis a dat măsura caracterului și a modului în care-și raportează propria persoană la universul care a avut șansa fenomenală de a o plămădi. Acel cuvânt „Ghinion” rostit apăsat ascundea tot disprețul primului încălțat din familie față de rudele cu crăpăturile călcâielor încă pline de colbul uliței!”, scrie, pe site-ul canal33.ro, jurnalistul Radu Herjeu.
„Din păcate n-a fost un semnal de alarmă pentru cei care, orbiți de ura împotriva PSD-ului, erau dispuși să-și pună rațiunea pe pauză, pentru a-și repeta mantra „neamțul e neamț, va face treabă”. Iar circul manipulator făcut de propagandă în jurul problemelor din votul diasporei n-a făcut decât să șteargă orice îndoială că episodul menționat a fost doar o exprimare nefericită a unui om obișnuit să gândească în altă limbă, nicidecum indiciul unor tare caracteriale profunde. Mai ales că toți slugoii predecesorului, găsindu-și instant alt fund prezidențiabil de pupat, au făcut tot posibilul ca dezbaterile publice din timpul campaniei să fie ocupate de „aroganța lui Ponta”. Ce tristă ironie!
Bun, și-a fost ales. Nu după mult timp au apărut informații despre nemulțumirile proaspătului locatar al Cotrocenilor față de perdelele palatului devenit „al Lui”. Între concediile lungi și dese luate imediat după învestire, singurele prezențe pe meleagurile noastre păreau dedicate exclusiv schimbărilor luxoase destinate creșterii confortului propriu. Mașina trebuia să aibă neapărat încălzire în scaunele din spate pentru augustul fund. Și, evident și nesurprinzător, era musai să provină din țara în care părinții reprezentantului poporului român își plăteau taxele după emigrare. A urmat episodul paltonului trântit pe capotă, manifestare infantilă și grobiană a unei frustrări care izvora din credința că nu alegerea unei populații debusolate l-a înscăunat, ci grația divină. Iarăși s-a trecut peste, cu lejeritate și cu multă bășcălie, în curat specific românesc. Unde mai pui că încă nu trecuseră speranțele că, după Băsescu, vom avea parte de „altceva”. Și altceva a fost!
Încet, încet, cetățenii au început să uite de aceste lucruri și să-și amintească rar să se întrebe „dar, totuși, Iohannis pe unde mai e?”. Pentru că pe mulți nu-i deranja încă modul în care sume uriașe din bugetul țării erau cheltuite pentru vacanțe fastuoase în care se deplasa neapărat însoțit de ”prima doamnă”, ci, mai degrabă, faptul că nu-și îndeplinea rolul de tătuc pe care i-l atribuise tradițional poporul. Pentru o scurtă perioadă și pentru o parte a opiniei publice, l-a jucat și pe acesta, intervenind grosolan și curat anticonstituțional în jocurile politice de la București. Fie ca să scoată, fie ca să bage înapoi PSD-ul la guvernare.
Încet, încet, acțiunile lui au părut că au un singur obiectiv: să-și asigure un guvern dispus să-i mărească nelimitat bugetul pentru satisfacerea oricărei fițe hedoniste personale, demnă, așa cum spuneam, de un monarh absolut, care chiar e convins că nu el e reprezentantul statului, ci însuși Statul. Și că un capriciu propriu îndeplinit înseamnă, de fapt, bunăstarea celor mulți și mici care se bucură de lunga-i umbră lăsată pe pământ. Evident că modul în care a fost reales pentru a fi el însuși n-avea cum să-i știrbească din convingerea că simpla-i existență a salvat națiunea de la un destin mediocru.
Așa au trecut 10 ani. Oamenii s-au obișnuit, l-au poreclit în fel și chip și…au dat din umeri, în stilul atât de mioritic. Asta e! N-am avut noroc nici de această dată. Aproape nu au mai crâcnit când avioanele închiriate pe sume nesimțite, cu cinematograf propriu, făceau escală la Sibiu pentru a o culege pe doamna Carmen Iohannis în drumul spre o nouă destinație exotică în care, ce să vezi, era musai o deplasare în calitate oficială a soțului. Nici nu i-a deranjat prea tare tupeul ținerii la secret a cheltuielilor cuplului din bani publici.
Așteaptă să i se termine odată șederea legală în funcția în care l-au pus, nu pentru că el s-ar fi arătat altfel decât era, păcălindu-i, ci pentru că ei sunt incapabili să voteze rațional. Deci, poate, unii se simt și vinovați. Alții, nu, dimpotrivă, au uitat cu desăvârșire modul în care au făcut propagandă pentru a-i convinge pe alții că El este alegerea cea mai bună. Și acum, ce să vezi, sunt în prima linie a celor care îl critică, ironizează și împing de la spate spre debaraua istoriei unde sunt ținute toate eșecurile unui popor. Vomitiv? Desigur! Dar tipic pentru memoria de pește auriu a unei norod dornic să primească și să urmeze indicații electorale din partea acelorași.
Așa că nu mă miră că cineva ca Tăpălagă își amintește acum, după 10 ani, despre episodul în care sepepiștii plătiți din bani publici îi căutau fostei speranțe mesianice teutone un hotel la New York în care vasul de toaletă să aibă o precisă înălțime, pentru ca maiestuoșii genunchi să facă unghiul perfect necesar eliminării resturilor impure. S-au făcut glume, au ieșit meme-uri, s-a comentat la tv. Și, în principal s-a dat din umeri. Sigur, așa ceva poate fi amuzant. Până la un punct. În care îți vine să spargi ceva la gândul că un astfel de om a irosit 10 ani din viața unei națiuni. Și că aceasta e gata în continuare să voteze cu orice altceva, dar nu cu creierul. După care să dea din umeri și/sau să facă mișto!”, scrie Radu Herjeu.
Articolul „Acel cuvânt „Ghinion”, rostit apăsat de Iohannis, ascundea tot disprețul primului încălțat din familie față de rudele cu crăpăturile călcâielor încă pline de colbul uliței!”, scrie jurnalistul Radu Herjeu apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro
