Salvamontişti din judeţele Prahova şi Dâmboviţa au participat luni seară, la o acţiune de căutare a unui turist străin care a urcat în Masivul Bucegi cu telecabina, a căzut şi a rămas inconştient, apoi s-a trezit şi a sunat un prieten, căruia i-a spus că nu ştie unde se află.
Actiunea de azinoapte s-a finalizat cu bine, barbatul a fost gasit aproape de ora 3, in stare de hipotermie. Dupa ce a primit ingrijirile necesare a fost transportat la Baza Salvamont unde si-a petrecut restul noptii. Astazi, in functie de starea lui urmeaza a fi evacuat de pe munte, a anunțat salvamont Bușteni.
Cincisprezece salvatori montani de la formaţiunile Salvamont Buşteni, Prahova şi Dâmboviţa participă, de câteva ore, la o acţiune de căutare a unui turist străin care s-a rătăcit în Masivul Bucegi, acţiune care a început luni, la ora 16:30.
”Bărbatul de 53 de ani din Iran a urcat de dimineaţă cu telecabina şi a început să se plimbe la întâmplare pentru că nu cunoştea zona şi nu avea niciun obiectiv de atins. Undeva a alunecat pe zăpadă, s-a lovit la cap şi a rămas inconştient. Când s-a trezit era aproape întuneric şi nu ştia unde se află. A sunat un prieten şi i-a povestit tot. Acesta a dat alarma”, au scris, luni seară, salvamontiştii din Buşteni, pe Facebook.
Aceştia au anunţat că după ora 21:00 au observat, în zăpadă, o urmă recentă pe care o urmează, sperând că aceasta îi va duce către victima pe care speră să o găsească în viaţă.
Articolul Acţiune de căutare a unui turist străin rătăcit în Bucegi apare prima dată în Ecopolitic.