AcasăStiri generaleAcţiune în sistem integrat a Poliţiei Române în toată ţara pentru prevenirea...

Acţiune în sistem integrat a Poliţiei Române în toată ţara pentru prevenirea accidentelor rutiere

Poliţia Română a declanşat, miercuri dimineaţa, la ora 7,00, o acţiune de amploare, în sistem integrat, pentru prevenirea accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, determinate de nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind depăşirea, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau ignorarea altor reguli rutiere, precum şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Potrivit IGPR, timp de două ore, conducătorii auto au fost verificaţi alcoolscopic sau dacă au consumat substanţe psihoactive, le-au fost verificate documentele, iar împreună cu specialişti de la RAR a fost verificată starea tehnică a autovehiculelor.

Acţiunile comune, în care sunt angrenaţi poliţişti rutieri, de ordine publică şi de la transporturi, vor fi intensificate şi în intervalul orar 17,00 – 19,00, în toată ţara.

Se acţionează cu aparate radar tip pistol – TRUCAM şi aparate radar montate pe autospeciale, aparate Autovision, precum şi aparatele DrugTest şi alcooltest, precizează sursa citată.

IGPR menţionează că astfel de activităţi se vor derula şi în cursul zilei de joi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks