Liviu Ciulei a fost, prin nobleţea lui, prin educaţia şi prin firea lui, un ‘adevărat aristocrat al teatrului românesc’ şi a impus, prin felul său de a fi, un anume gen în teatrul românesc, afirmă actorul Mircea Diaconu.
Vineri se împlinesc 100 de ani de la naşterea regizorului, actorului, scenografului, arhitectului, profesorului universitar Liviu Ciulei. AGERPRES a vorbit cu oameni care l-au cunoscut şi care au lucrat cu el. Mircea Diaconu este unul dintre ei.
Pentru teatrul românesc, spune Diaconu, Liviu Ciulei ‘înseamnă enorm’ chiar dacă pentru o perioadă ‘şefii ideologici şi culturali’ ai vremii l-au ‘rejectat’.
‘Din păcate, teatrul românesc nu l-a ascultat destul sau până la capăt, într-o perioadă în care era la vârful creaţiei lui şi mă refer la anii ’70. Teatrul românesc… nu teatrul românesc ci autorităţile, să zic aşa, sau şefii ideologici şi culturali, l-au rejectat sau ni l-au luat şi nu a putut să se exprime suficient sau cât ar fi putut cu noi, exact în plenitudinea forţelor şi a vârstei şi a înţelepciunii sale. Iar după aceea, când s-a putut, mai târziu, ar fi trebuit, cu creionul în mână, să stăm lângă el, să îl ascultăm, să îl întrebăm, noi, ca teatru românesc. Noi – câte unu, câte doi – am mai făcut-o, dar, nu, ca teatru românesc, adică să conteze pentru toţi’, a declarat Mircea Diaconu.
Actorul este de părere că pentru el, personal, Liviu Ciulei a fost un ‘tată spiritual’.
‘Mi-l amintesc tot timpul şi din ce în ce mai mult pe măsură ce timpul trece şi devin din ce în ce mai în vârstă şi de foarte, foarte multe ori, pur şi simplu recurg, reflex, într-o discuţie sau o situaţie, la spusele lui din urmă cu zeci şi zeci de ani sau la ce am învăţat de la Liviu Ciulei în tinereţe. La un moment dat chiar spuneam că pentru mine Liviu Ciulei este, pardon, a fost ca un tată spiritual. Tatăl meu adevărat nu s-a supărat pentru că s-au cunoscut şi s-au apreciat reciproc’, a arătat Diaconu.
Prima lui întâlnire cu regizorul Liviu Ciulei a avut loc pe vremea când încă era student…
‘Eram student în anul III la facultate. Facultatea noastră era exact deasupra Sălii Bulandra de la Izvor şi la vremea aceea lucram mai puţin în clasa mea şi eram uşor mai liber şi pentru asta colegi de-ai mei de la Regie-Teatru, din acelaşi an, mai lucrau cu mine puţin, bucăţi de-ale lor, fragmente, înainte de a veni profesorul lor, care era un alt mare regizor – David Esrig. Lucrau cu mine şi la un moment dat nu m-au dat afară la timp şi a intrat profesorul peste noi şi eram şi eu înăuntru. Domnul Esrig a intrat şi după câteva fraze a zis: ‘dar el cine e?’ I-au explicat că sunt un coleg actor şi că mai făceau exerciţii cu mine. ‘Păi foarte bine, poţi să vii la noi la cursuri’. (…) Şi într-o zi domnul Esrig zice: ‘mâine dimineaţă, la 10,00, să fii în faţa Teatrului Bulandra, te rog. Şi m-am dus a doua zi la 10,00 în faţa Teatrului Bulandra, la intrarea actorilor. A venit, m-a luat şi m-a dus sus la biroul domnului Ciulei. Eu m-am aşezat lângă secretară, să aştept. (…) După o vreme secretara zice: ‘Puiu, poţi să intri, te aşteaptă’. Şi deschid uşa la biroul domnului Ciulei, fac un pas înăuntru şi acolo înăuntru era crema de actori, David Esrig, scenografi, erau un grup, că aşa se lucra. (…) Domnul Ciulei era la birou. Mă opresc lângă uşă şi stau. Domnul Ciulei se ridică de la birou, întinde mâna spre mine, eu mă duc spre mâna lui, dau mâna cu domnul Ciulei şi domnul Ciulei zice: ‘uite de ce te-am rugat să vii la noi – am mare încredere în dumneata. Te-am văzut şi am mare încredere în dumneata – şi în timp ce spunea lucrul ăsta îmi dădeam seama că nu m-a văzut niciodată ca actor, că n-avea cum – şi te rugăm să ne ajuţi’. Cine spunea asta? Domnul Liviu Ciulei, cel care conducea cel mai mare şi, mă rog, unic teatru cu putinţă. (…) ‘Florian Pittiş trebuie să plece pentru o bursă în Suedia şi trebuie să oprim un spectacol foarte bun, care se joacă şi te rugăm să îl înlocuieşti. Eşti de acord la treaba asta?’ Şi am zis: da, da, da, sigur! ‘Uite textul, citeşte-l puţin şi o să te sune regizoarea secundă’. Asta a fost tot. Am ieşit afară şi eram ca într-o transă’, a povestit Mircea Diaconu.
Cel mai important lucru pe care l-a învăţat de la Ciulei a fost ‘să pună totul pe masă’.
‘De la Liviu Ciulei am învăţat tot. Am învăţat să trăiesc în teatru de la domnul Ciulei şi să pun pe masă totul, căci în trupa domnului Liviu Ciulei aşa se lucra. Toţi puneam pe masă ce credeam, ce aveam mai bun, ce ne trecea prin cap şi dânsul selecta, aduna, avea grijă să fie tot în stil, în gen şi în scopul principal al spectacolului, dar ne crea tot timpul senzaţia că suntem şi noi utili, nu numai în a face, ci şi în a spune şi a înţelege. Şi conta ce ne trece prin cap, tot timpul. Vorbesc de noi, actorii. Şi acest spirit al trupei, care funcţionează şi livrează egal, şi orice ar fi, şi dacă ar fi, Doamne fereşte cădea o bombă în timpul spectacolului, noi ca trupă ne-am fi descurcat perfect, ne adaptam la noua situaţie perfect şi fără nicio repetiţie anterioară. Ne-a învăţat să fim trupă’, subliniază Mircea Diaconu.
Liviu Ciulei s-a născut pe 7 iulie 1923, la Bucureşti.
