Ada Milea este unul dintre cei mai iubiţi artişti la Sibiu, dovadă că au fost sold out ambele reprezentaţii la Festivalul ‘Concerte pe Acoperiş’, unde aproximativ 400 de oameni au aplaudat şi au cântat miercuri seara, pe terasa Filarmonicii de Stat din municipiu.
‘Nu cred că ţine de noi (succesul Adei Milea la Sibiu – n.r.). Cred că ţine de talentul şi inspiraţia ei şi atunci publicul se duce către calitate şi Ada Milea este un artist autentic, care ne onorează întotdeauna cu venirea ei. Noi ne dorim să vină Ada Milea, să fie oaspetele nostru permanent, rămâne să accepte ea invitaţia noastră’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Filarmonicii de Stat din Sibiu, dirijorul Cristian Lupeş.
Printre sutele de spectatori prezenţi la concertele susţinute de Ada Milea la Sibiu s-a numărat şi directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret ‘Gong’, Adrian Tibu, care a anunţat că urmează să o invite pe artistă în 2024, la Sibiu, ca să coordoneze un proiect în premieră, dar şi ca invitat special în concerte.
‘Sibiul a demonstrat întotdeauna excelenţa când vine vorba de prietenie şi convieţuire, iar Ada Milea este un exemplu bun în a aduce autenticul prieteniei în faţa publicului. Ca atare, cred că Ada îşi va regăsi tot timpul locul la Sibiu, are foarte mulţi fani aici şi, ca atare, i-am propus o nouă colaborare la Teatrul ‘Gong’. Pregătim un proiect ce va fi finalizat abia în anul 2024, cu o adaptare cu jucării, un spectacol de teatru concert după cărţile cu Apolodor, dar în limba engleză. Ada va coordona artistic acest proiect şi o vom avea ca invitat special în alte concerte, pe care le vom programa pe tot parcursul stagiunii. Îmi doresc ca Teatrul ‘Gong’ să devină un fel de Las Vegas pentru Ada Milea la Sibiu’, a precizat, pentru AGERPRES, Adrian Tibu.
Ada Milea şi Ştefan Mura au oferit publicului momente cu mult umor, miercuri seara, în cele două concerte de pe terasa acoperişului Filarmonicii sibiene.